8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCât ne costă un parlamentar in 2018: Bugetul pentru aleşi a fost dublat

Cât ne costă un parlamentar in 2018: Bugetul pentru aleşi a fost dublat

Mai bine de 60 de aleși nu s-au remarcat în plenul Parlamentului decât la depunerea jurământului sau când şi-au anunțat prezența la lucrările din plen. Dar în schimb în anul care a trecut, şi-au mărit indemnizațiile, şi-au dublat sumele forfetare, iar fondul pentru pensiile speciale a fost triplat, scrie Curierul National.

La Camera Deputaţilor, bugetul a urcat de la 200 la 405 milioane de lei pentru anul acesta. Acest lucru se datorează creşterii indemnizaţiile la peste 300 de milioane per total. Și fondul pentru pensii speciale a crescut de peste trei ori și a ajuns la 28 milioane de lei.

Cu toate aceste bonusuri activitatea parlamentarii nu a crescut. Proiecte de lege nu au trecut de comisii, având termenele de adoptare deja depășite. Alte 345 au fost fie clasate, fie respinse sau retrase de inițiatori, 29 au fost trimise spre reexaminare de către președinte, iar alte 31 de legi se află încă sub lupa judecătorilor CCR, scrie Curierul National.

Mai mult, din 464 de parlamentari 151 au ales tăcerea la lucrările de plen de anul trecut, având intervenții ce pot fi numărate pe degetele de la o singură mână. 62 dintre aceștia au luat cuvântul doar la depunerea jurământului și pentru a rosti uneori „prezent” când s-a făcut apelul nominal.

Printre ei se remarcă deputații Andreea Cosma, Alexandra Bogaciu, Liviu Pleșoianu, cu doar câteva luări de cuvânt, dar și iluștrii necunoscuți Theodora Șotca, Matei Suciu George Vișan sau Adrian Benea, foști și actuali miniștri precum Ionuț Vulpescu, Gabriel Petrea și Toma Petcu. Ca și în legislatura trecută, campion se detașează deputatul PSD Nicu Bănicioiu, doar cu jurământul depus la preluarea noului mandat și zero proiecte inițiate sau semnate.

În acest clasament se regăsesc și o serie de parlamentari UDMR, în frunte cu liderul Kelemen Hunor. La polul opus, parlamentarii Opoziției sunt cei mai vocali. Printre tăcuții Parlamentului îi mai aflăm pe Victor Ponta și Sorin Cîmpeanu, Adrian Mocanu de la PMP, dar și pe liberalii George Ionescu și Ionel Popa.

Pentru o astfel de prestație, un simplu parlamentareste remunerat cu o indemnizație de 13.000 de lei brut, o sumă forfetară de 20.000 de lei, diurne, decontări pentru cazare și transport. În total, un senator sau deputat ne costă aproape 40.000 de lei lunar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS