Acasă Actualitate Mesajul preşedintelui de Anul Nou. Iohannis: 2017 a fost un an al...

Mesajul preşedintelui de Anul Nou. Iohannis: 2017 a fost un an al încercărilor

-

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, duminică, pe Facebook, că 2017 a fost un an al încercărilor, în care societatea şi-a demonstrat ataşamentul faţă de valorile democraţiei, afirmând că în faţa noilor provocări „lecţiile trecutului” ne dau încredere că împreună putem construi o Românie mai bună, anunţă Mediafax.

„Dragi români ne mai despart doar câteva ore de 2018, când vom păşi împreună în anul Centenar. Este momentul bilanţului pentru fiecare dintre noi, o bună ocazie de a reflecta la realizările noastre şi la ceea ce ne propunem”, a scris preşedintele Klaus Iohannis, pe Facebook.

Klaus Iohannis a declarat că 2017 a fost un an al încercărilor.

„2017 a fost un an al încercărilor, în care societatea românească şi-a demonstrat pe deplin maturitatea şi ataşamentul faţă de valorile democraţiei. Viitorul ne va pune în faţa unor noi provocări, iar lecţiile trecutului ne dau încrederea că împreună, uniţi şi solidari, avem puterea de a construi o Românie mai bună pentru noi şi genraţiile viitoare”, a mai spus preşedintele.

Klaus Iohannis le-a urat românilor „un an nou fericit” şi „la mulţi ani!”.

ȘTIRI VIDEO GdS

Dosarul „Revoluției”, redeschis. Petre Roman, urmărit penal

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cer redeschiderea dosarului "Revoluţiei". Asfel se redeschide urmărirea penală pe numele...