24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCod Galben de ninsori şi viscol pentru 14 judeţe din ţară

Cod Galben de ninsori şi viscol pentru 14 judeţe din ţară

Foto: Mediafax
Foto: Mediafax

ANM a emis o avertizare cod galben de ninsori şi viscol în zonele montane din 14 judeţe: Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Covasna, Harghita, Braşov, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba şi Sibiu. Avertizarea a intrat în vigoare vineri noapte, de la ora 01.00, şi este valabilă până sâmbătă la ora 13.00, informeaza Gandul.info.

În perioada menţionată, în cea mai mare parte a Carpaţilor Meridionali şi Orientali, precum şi în vestul Moldovei vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă local consistent, iar vântul va avea intensificări temporare, viscolind şi spulberând zăpada, mai ales în zona înaltă de munte.

Meteorologii au transmis şi o informare de ploi, ninsori la munte şi vânt puternic, pentru majoritatea zonelor ţării, începând de vineri, de la ora 21.00, şi până sâmbătă la ora 18.00. Astfel, în Oltenia, Muntenia, sudul şi centrul Moldovei va ploua şi se vor cumula cantităţi de apă de 15-20 l/mp şi pe arii restrânse 25-30 l/mp. În Transilvania şi Maramureş, precum şi la munte, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Izolat se va semnala polei, scrie Gandul.info.

În nord-estul Moldovei vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări temporare, spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi şi în restul Moldovei, Dobrogea şi Bărăgan, cu viteze de 50-55 km/h, iar la munte, mai ales pe creste, precum şi pe litoral, vor fi rafale de 60-70 km/h, informează ANM.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS