11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVremea caldă în toată ţara sâmbătă şi duminică

Vremea caldă în toată ţara sâmbătă şi duminică

Sâmbătă, valorile termice, mai ridicate decât în intervalul precedent, vor caracteriza o vreme caldă, în toată ţara, local călduroasă în sud şi în sud-est, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

SÂMBĂTĂ

Valorile termice, mai ridicate decât în intervalul precedent, vor caracteriza o vreme caldă, în toată ţara, local, călduroasă în sud şi în sud-est. Cerul, variabil, va prezenta înnorări temporare, ziua în vest, sud-vest, centru şi zona de munte, iar spre seară şi noaptea îndeosebi în centru, est şi sud-est. Local, vor fi ploi de scurtă durată şi se vor semnala descărcări electrice, iar izolat vor fi posibile căderi de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, temporar şi în regiunile extracarpatice, în special, în prima parte a intervalului. Temperaturile maxime vor avea valori de la 23…24 de grade pe litoral, până în jurul a 33 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 13 şi 20 de grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre 11 grade.

DUMINICĂ

Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va avea unele înnorări, în primele ore ale zilei – în extremitatea de răsărit a ţării, iar seara şi noaptea – în nord-vest şi vest, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse, iar în rest va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minimele vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade, uşor mai coborâte în estul Transilvaniei spre 8 grade, unde vor fi condiţii de ceaţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS