21.5 C
Craiova
joi, 13 august, 2020
Știri de ultima oră Actualitate Nestle este acuzat că a vândut, în ultimii 10 ani, apă de la robinet sub numele unui brand premium

Nestle este acuzat că a vândut, în ultimii 10 ani, apă de la robinet sub numele unui brand premium

Nestle, în mijlocul unui scandal uriaş, compania fiind acuzată că a vândut, sub tutela produsului Poland Spring, apă de la robinet, în valoare de 900 de milioane de dolari pe an, în ultimii 10 ani, încât izvorul din care susţine compania că a îmbuteliat apa, ar fi secat cu 50 de ani în urmă, informează Wall Street Journal.

Gigantul elveţian este acuzat că a vândut, în ultimii 10 ani, apă de la robinet sub numele unui brand premium. Frauda este colosală

Apa Poland Spring este „o fraudă colosală, promovată împotriva consumatorilor americani”, potrivit unui proces iniţiat săptămâna aceasta.

Procesul iniţiat în Connecticut, acuză că presupusa „100% apă naturală de izvor”, aşa cum scrie pe eticheta Poland Spring, este de fapt apă de la robinet care nu îndeplineşte definiţiile federale.

De asemenea, este susţinut în dosar că izvorul Poland Spring a secat în urmă cu 50 de ani.

Drepturile asupra izvorului din Maine, a fost cumpărat de Perrier în 1980 şi a trecut în custodia Nestle când gigantul a achiziţionat compania Perrier în 1992.

Dar reclamanţii susţin, în cele 325 de pagini ale documentului prin care a fost intentat procesul, că Nestle a vândut în tot acest timp apă de la robinet purificată, nu apa de izvor „care simbolizează puritate şi înaltă calitate, impunând preţuri premium”.

În proces se susţine că apa nu este în conformitate cu reglementările FDA care menţionează că apa trebuie să provină din izvorul respectiv sau din alte zone care alimentează respectivul izvor. (sursa:Mediafax).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Focar de infecţie cu SARS-CoV-2 la sediul central al...

Direcţia de Sănătate Publică a declarat focar...

ȘTIRI GdS

Focar de infecţie cu SARS-CoV-2 la sediul central al...

Direcţia de Sănătate Publică a declarat focar de infecţie cu virusul SARS-CoV-2, la sediul central al Autorităţii Navale Române, în incinta portului...

Grecia extinde restricțiile de călătorie

Autorităţile din Grecia au extins interdicţia de călătorie şi restricţiile pentru mai multe ţări. Măsura îşi propune să protejeze călătorii şi rezidenţii...

Ministrul venezuelean al comunicaţiilor, testat pozitiv la coronavirus

Jorge Rodriguez, ministrul venezuelean al comunicaţiilor şi informaţiilor, a anunţat miercuri că a fost testat pozitiv la coronavirus. Acesta este un apropiat...

Curtea de Conturi: Adaos comercial de 5.400% pentru dezinfectant

Curtea de Conturi a descoperit numeroase nereguli în legătură cu cheltuirea banilor publici, în starea de urgență. În raportul trimis Parlamentului apar...

Poliţia şi jandarmeria, mobilizate de guvernul francez pentru a...

Guvernul francez va mobiliza agenţii de poliţie şi jandarmii pentru a impune purtarea măştii şi în spaţiile publice deschise. În aceste locuri,...

Pericolul din Parcul ” Nicolae Romanescu”

O craioveancă povesteşte că a ieşit duminica trecută la plimbare în Parcul "Nicolae Romanescu" şi că după cinci minute a sunat la...