Acasă Actualitate Poşta Română: profitul net a crescut cu 12,5%, în primul semestru

Poşta Română: profitul net a crescut cu 12,5%, în primul semestru

-

Compania de stat Poşta Română a înregistrat o creştere de 12,5% al profitului net în primul semestru al acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 17,8 milioane de lei, în contextul creşterii veniturilor şi a diversificării serviciilor, scrie economica.net, citând News.ro. Compania a reuşit o creştere a veniturilor de 1,7% în primul semestru, faţă de primele şase luni ale anului trecut, până la 572,57 milioane lei, în condiţiile unor resurse financiare limitate şi a unei concurenţe în creştere.
„În condiţiile unor resurse financiare limitate şi a unei concurenţe în creştere, Poşta Română a reuşit să securizeze veniturile. Astfel, veniturile totale au crescut şi ele uşor faţă de anul trecut şi în intervalul de referinţă au fost înregistrate venituri totale de 572,57 milIoane lei faţă de aceeaşi perioadă din 2016 cand au fost de 562,8 milioane lei. În acelaşi timp, cheltuielile Poştei Române în primele şase luni ale anului, au atins valoarea totala de 551,6 milioane lei fiind cu 4,1% mai mici decât au fost bugetate”, se arată într-un răspuns al companiei.
Totodată, în primele şase luni din 2017, Poşta Română a obţinut un profit operaţional de 20,9 milioane de lei, în creştere cu 6,6% faţă de perioada similară a anului trecut.
Compania a anunţat recent că reia procesul de selecţie a unui partener bancar, privind oferirea de servicii şi produse bancare, prin intermediul oficiilor poştale, şi a invitat instituţiile bancare interesate să transmită scrisori de intenţie.
În 2016, CNPR a obţinut venituri totale de 1,135 miliarde lei şi un profit net de 10,45 milioane lei, potrivit datelor trimise Ministerului Finanţelor. La finalul anului trecut, datoriile totale ale companiei erau de 675 milioane lei, iar numărul angajaţilor era de 24.240, potrivit aceleiaşi surse.

ȘTIRI VIDEO GdS

Ceață densă pe autostrăzile A1 și A2

Traficul se desfășoară în condiții de ceață densă pe autostrada A1 Sibiu -Deva și pe Autostrada Soarelui, vizibilitatea fiind, pe alocuri, sub...

Dieta prin care putem regla tulburările intestinale

Persoanele care suferă de tulburări intestinale funcţionale, precum sindromul de intestin iritabil (cu diaree, constipaţie), hemoroizi, pot ajunge la îmbunătăţiri vizibile ale...