10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSebastian Ghiţă scapă definitiv de mandatul de arestare din dosarul cu Iulian Bădescu

Sebastian Ghiţă scapă definitiv de mandatul de arestare din dosarul cu Iulian Bădescu

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins, luni, ca nefondată contestaţia procurorilor la decizia de a nu emite mandat de arestare pentru Sebastian Ghiţă în dosarul în care acesta e judecat alături de fostul primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, decizia fiind definitivă, informează Mediafax.
La termenul de luni al dosarului în care Sebastian Ghiţă este acuzat că i-ar fi dat mită un imobil fostului primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au cerut din nou arestarea, motivând că sustragerea de la judecată a fostului deputat este evidentă. Astfel, au arătat anchetatorii, Sebastian Ghiţă prezintă un pericol deosebit, având în vedere că a reuşit sa se sustragă cercetării datorită relaţiilor sale, cu autorităţile pe urmele sale, fiind practic la acea vreme cea mai căutată persoană din România.
„Acesta a sfidat instanţa, a reuşit să se sustragă cercetării datorită relaţiilor sale, cu autorităţile pe urmele sale. Nu putem avea o atitudine indiferentă în condiţiile în care un inculpat părăseşte ţara în condiţii de clandestinitate. În cauză sunt îndeplinite condiţiile, inculpatul a fugit pentru a se sustrage cercetării judecătoreşti, de aceea susţinem arestarea”, a arătat procurorul de caz.
DNA a mai susţinut că Sebastian Ghiţă nu doreşte ca instanţele din România să ştie unde locuieşte, a părăsit ţara în momentul în care se afla sub o măsură restrictivă de libertate şi refuză extrădarea în România. Totodată, s-a prezentat sub aspectul undei identităţi false autorităţilor sârbe şi şi-a schimbat aspectul, ceea ce denotă, în opinia procurorului, dovada clară că doreşte să se sustragă cercetării judecătoreşti.
Pe de altă parte, avocatul fostului deputat a cerut respingerea solicitării de arestare ca nefondată, precizând că nu există niciun pericol care să justifice arestarea.
La rândul său, procurorul a susţinut că arestarea nu s-a impus până acum deoarece inculpatul nu fugise şi, în condiţiile în care anchetatorii nu ştiu nici unde locuieşte, este necesară emiterea unui mandat.
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins, săptămâna trecută, propunerea de arestare preventivă a lui Sebastian Ghiţă, formulată de procurori în dosarul în care fostul deputat este judecat alături de fostul primar din Ploieşti, Iulian Bădescu. Procurorii au contestat ulterior decizia, însă şi luni, instanţa a respins contestaţia acestora, astfel că Sebastian Ghiţă scapă definitiv de mandatul de arestare cerut în acest dosar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS