5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul Agriculturii: Fermierii au solicitat subvenții pentru suprafețe mai mari cu 214.525 ha față de 2016

Ministrul Agriculturii: Fermierii au solicitat subvenții pentru suprafețe mai mari cu 214.525 ha față de 2016

Fermierii români au solicitat subvenții europene pentru o suprafață de 9,541 milioane hectare în acest an, în creștere cu 214.525 hectare față de anul trecut, în timp ce numărul cererilor de plată s-a diminuat cu aproape 17.000, ceea ce demonstrează că au fost comasate suprafețele, a declarat, astăzi, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea. „S-a încheiat campania de depunere a cererilor de plată luni, la orele 24:00. Dacă în 2016 au fost depuse 901.335 de cereri pentru o suprafață de 9.326.864 hectare, în 2017, la data de 15 mai, orele 24:00, fermierii au depus 884.397 de cereri pentru o suprafață de 9.541.389 hectare. Față de anul trecut avem mai puține cu 16.938 de cereri, ceea ce demonstrează că s-au comasat suprafețele, dar avem un plus de suprafață de 214.525 hectare“, a precizat Daea.

Șeful MADR s-a declarat mulțumit de modul în care s-au mobilizat fermierii pentru a depune cererile la termenul stabilit, ceea ce garantează că fermierii îsi vor putea lua la timp subvențiile în acest an. „Sunt foarte mulțumit de modul în care s-a lucrat. Este o realizare foarte importantă pentru agricultură pentru că se pot respecta termenele pe partea de control, dar avem și garanția că fermierii vor lua la timp subvențiile pentru anul 2017/2018“, a adăugat ministrul Agriculturii.

Potrivit sursei citate, fermierii care au depus cererea de plată la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură APIA până la data de 15 mai vor mai putea face anumite corecții în sistem până la finele lunii, respectiv 31 mai 2017. Ministrul Agriculturii preciza, în 4 mai, că fermierii români nu vor primi subvențiile europene, dacă nu depun cererile de plată până la data de 15 mai, când „se închid obloanele la APIA”.
Sprijinul financiar aferent Campaniei 2017 este finanțat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS