9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateComisia Europeană și Ungaria vor începe un dialog pe tema statului de drept

Comisia Europeană și Ungaria vor începe un dialog pe tema statului de drept

Ungaria trebuie să răspundă preocupărilor serioase ale Uniunii Europene privind politicile premierului Viktor Orban care pot fi contrare valorilor europene ale drepturilor omului și democrației, chiar dacă nu există o amenințare sistematică la adresa statului de drept, a declarat miercuri vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, citat de agențiile DPA și Reuters.

„Situația pe ansamblu în Ungaria este un motiv de preocupare pentru Comisie”, a spus Timmermans la o conferință de presă la Bruxelles, anunțând totodată că executivul comunitar și guvernul de la Budapesta au convenit să înceapă un ‘dialog politic’.

Însă Comisia Europeană a avertizat în același timp că ar putea sesiza justiția europeană ca urmare a unor politici promovate de premierul Orban, respectiv modificările legislative ce privesc politica de azil pentru refugiați, organizațiile nonguvernamentale și educația, toate aceste politici urmând să fie evaluate de executivul european.

La sfârșitul lunii martie în Ungaria a intrat în vigoare o lege care prevede că migranții care sosesc la granițele țării trebuie să înainteze cererile de azil în așa-numitele zone de tranzit, unde vor rămâne în regim închis până când vor primi un răspuns la cererea formulată.

De asemenea, parlamentul de la Budapesta a adoptat săptămâna trecută o lege care vizează Universitatea Central-Europeană (Central European University — CEU), creată la Budapesta de magnatul George Soros. Această instituție riscă să fie închisă sau mutată într-o altă țară, întrucât nu îndeplinește condițiile de funcționare prevăzute în actul normativ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS