Camera Deputaților – “Ora Guvernului”: Opoziția a cerut demisia ministrului Finanțelor

Viorel Ștefan, ministrul Finanţelor (Foto: dcnews.ro)
Autori


Reprezentanții partidelor de opoziție au criticat luni, în plenul Camerei Deputaților, la “Ora Guvernului”, activitatea ministrului Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, cerându-i demisia din Executiv, informează Agerpres.

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a afirmat, că “este un dezastru ca Guvernul să se uite spre autoritățile publice locale cu dispreț și să le taie orice speranță de investiții în interes public” și a cerut demisia ministrului Finanțelor.

Potrivit acesteia, PNL solicită demisia lui Viorel Ștefan deoarece a tăiat investițiile în primul trimestru al acestui an, nu își poate respecta angajamentul de deficit bugetar și riscă intrarea în procedura de deficit excesiv la nivelul UE, precum și pentru colectarea “dezastruoasă” a sumelor la bugetul de stat din primele trei luni, fapt pentru care ar trebui să demisioneze și președintele ANAF.

“Uitați-vă spre marii contributori și puteți să creșteți colectarea din TVA”, i-a transmis Turcan ministrului.

Ea a adăugat că Viorel Ștefan, înainte de a-și da demisia, trebuie să prezinte o proiecție economică asupra legii salarizării unitare.

La rândul său, deputatul PNL Dan Vâlceanu a afirmat că de la începutul acestui an investițiile s-au prăbușit, iar din fondurile europene nu s-a atras nimic după primul trimestru.

“Realitatea este că e haos și PSD încearcă să ascundă acest lucru prin minciuni de genul dublăm sau triplăm salarii. (…) Domnule Viorel Ștefan, sunteți pe cale să deveniți Iordache 2”, a spus deputatul liberal.


Deputatul USR Claudiu Năsui a exprimat îngrijorările formațiunii pe care o reprezintă referitor la felul în care funcționează economia și a subliniat că Eximbank și CEC ar trebui să beneficieze de un management depolitizat.

Deputatul PMP Eugen Tomac a abordat pe larg o serie de aspecte legate de codul economic al României, despre care a spus că este în întârziere.

În replică, deputatul PSD Leonardo Badea a accentuat faptul că România are un tablou macroeconomic sustenabil.

“Evoluțiile macroeconomice și fiscal-bugetare sunt în prognoza pe care am fundamentat-o privind obținerea unei creșteri economice de 5,2% cu un deficit bugetar sub 3% și ca să nu își mai facă nimeni griji ne vom îndeplini sută la sută angajamentele făcute”, a spus parlamentarul social-democrat.

Potrivit acestuia, datele statistice oficiale confirmă evoluțiile peste prognozele făcute la nivel guvernamental.

Grupul minorităților și cel al UDMR nu au participat la dezbaterile din cadrul “Orei Guvernului” la care a fost invitat ministrul Finanțelor Publice.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 10 aprilie 2017

Actualitate

» Deraierea trenului marfar la Merișor blochează aprovizionarea cu cărbune din Valea Jiului a termocentralei Mintia
» Jandarm gorjean, campion naţional la şah
» ONU cere statelor UE să suspende transferul solicitanților de azil către Ungaria
» Camera Deputaților – “Ora Guvernului”: Opoziția a cerut demisia ministrului Finanțelor
» Mercedes-Benz România cheamă în service peste 200 de autovehicule
» Președintele ANAF va prezenta în această săptămână premierului demersurile privind creșterea gradului de colectare la buget
» Legea salarizării unitare se amână încă o săptămână
» ÎCCJ se pronunţă pe 24 aprilie pe contestaţia lui Liviu Dragnea în dosarul “Referendumul”
» DNA: Claudiu Florică, Dinu Pescariu și alți trei inculpați, sub control judiciar în dosarul Microsoft 2
» Iohannis: Germanii din România sunt parte integrantă a istoriei și identității țării noastre
» Florin Iordache a fost audiat la Parchetul General în dosarul OUG 13
» APIA a stabilit cuantumurile schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal
» Dezbatere la Palatul Victoria pentru trecerea României la moneda euro
» Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni în Oltenia şi la munte
» ANOFM: Indemnizațiile de șomaj se vor plăti mai devreme
» Rute de tren deviate şi transbordare a pasagerilor CFR din cauza accidentului feroviar de sâmbătă
» Dinu Pescariu, la DNA

Local

» Foşti consilieri locali din Olt şi doi primari din Mehedinţi, găsiţi incompatibili de ANI

Dolj

» Ştirile Radio Sud se văd şi la Alege TV
» Unii craioveni mai vor căldură în apartamente
» Copiii din Oltenia au nevoie de un spital și de specialiști
» Tinereţe după gratii: „La 17 ani şi jumătate am fost condamnat pentru tentativă de omor“
» În Dolj, 30 de profesori de sprijin la peste 900 de copii cu cerinţe educative speciale
» Cetățean francez, arestat după ce a împușcat în cap un doljean
» Parcăm la Water Park în moloz și gunoaie?
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Șpăgile de la Centrul de Transfuzie – un angajat în arest, altul arestat la domiciliu
» Numar record de olimpici
» Stirile Radio Sud se vad şi la Alege TV
» Craiova: Claudiu Komartin vine la „Adunarea Poeților și a SpectActorilor craioveni”, pe 21 aprilie
» Furnizarea gazelor se întrerupe temporar, marţi, pe mai multe străzi din Craiova şi Filiaşi
» Craiova: Târg de Paşte, în perioada 12-15 aprilie, pe esplanada Teatrului Național “Marin Sorescu”

Gorj

» Marian Negrescu a pierdut definitiv procesul cu ANI
» Transalpina şi Brâncuşi, branduri pentru promovarea Gorjului
» Gorjeancă ucisă de fostul iubit, în Spania
» Minerii şi energeticienii au intrat în posesia tichetelor-cadou de Paşte
» Victor Hănescu organizează o tabără de tenis de câmp la Târgu Jiu
» Gorj: Ajutoare alimentare de Paşte pentru zeci de familii nevoiaşe
» Gorj: Muncă „la negru” în construcţii şi la o patiserie
» Gorj: Şofer cercetat pentru distrugere şi lovire
» Gorj: Se opreşte apa în centrul oraşului Târgu Jiu

Olt

» Olt: Aproape 6.000 slătineni vor primi tichete sociale de Paște

Sport

» Luptătorii craioveni, obișnuiți doar cu primul loc
» Fotbal: CSU Craiova – FC Voluntari și Astra Giurgiu – ACS Poli Timișoara, în semifinalele Cupei României

Sanatate

» Mii de femei mor anual din cauza cancerului de col uterin
» Ministerul Sănătății va organiza examen pentru obținerea de atestate în cazul medicilor, medicilor dentiști, farmaciștilor

Educatie

» Eleva de zece de la Colegiul „Frații Buzești“: „Zilnic simulez evaluarea națională“

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Opinii

» Pe mâinile lui Buşoi

Top