9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRaluca Turcan: PNL va ataca la CCR Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare

Raluca Turcan: PNL va ataca la CCR Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare

PNL va ataca la CCR Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, dacă acest act normativ va rămâne în forma adoptată în Comisia juridică, a anunțat joi liderul liberalilor, Raluca Turcan, informează Agerpres.

„Am constatat că legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare este cu serioase aspecte neconstituționale, nu bănuim Guvernul de necunoaștere a Constituției și a legii, ci mai degrabă de interese ascunse, lucrul acesta nu-l spune PNL, ci îl spune Consiliul Legislativ care a arătat, punct cu punct, aspectele în care această lege este neconstituțională. Ca urmare PNL va contesta la CCR legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe, dacă această lege va rămâne așa cum a trecut de Comisia juridică”, a declarat Raluca Turcan, la Palatul Parlamentului.

Senatul, aflat în sesiune extraordinară, a adoptat joi proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe simple pe durata vacanței parlamentare în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Proiectul de lege intră în dezbaterea Camerei Deputaților.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS