14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiova: Acțiunile pentru combaterea evaziunii fiscale continuă

Craiova: Acțiunile pentru combaterea evaziunii fiscale continuă

Ieri, 21 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au continuat seria acţiunilor preventive în municipiul Craiova, pentru combaterea activităţilor ilicite de comerţ. De această dată, vizat a fost domeniul comercializării cărnii și produselor din carne precum și comercializării ornamentelor de Crăciun.
În cadrul acțiunii, polițiștii doljeni au verificat peste 20 de agenți economici, persoane fizice și juridice, iar în urma nergulilor constatate au aplicat 9 sancţiuni contravenţionale în valoare de 29.000 lei.
De aemenea,oamenii legii au confiscat carne si produse din carne, dar și ornamente de Crăciun, în valoare de aproape 1000 lei.
Astfel că, în urma unui control efectuat la un agent economic cu punct de lucru în Piața Centrală din Craiova, oamenii legii constatat că reprezentantul acestuia a comercializat 20 kg carne de porc, pentru care nu s-au putut prezenta documente de provenienţă. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu 5.000 lei, dispunându-se totodată confiscarea cantității de carne în valoare de 300 lei pentru care nu s-au prezentat documente de proveniență.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS