14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateALDE: Este prematură invitația președintelui la consultări, vom merge la Cotroceni după convocarea noului Parlament

ALDE: Este prematură invitația președintelui la consultări, vom merge la Cotroceni după convocarea noului Parlament

ALDE consideră prematură invitația președintelui Klaus Iohannis de a participa miercuri la consultări în vederea formării noului Guvern și precizează că va lua parte la acestea după convocarea Parlamentului, validarea mandatelor deputaților și senatorilor și constituirea unei majorități absolute fie de către un singur partid, fie de către o alianță.

„ALDE a luat act de invitația domnului președinte Klaus Iohannis de a participa mâine, 14 decembrie, la consultări în vederea formării Guvernului. ALDE apreciază inițiativa președintelui, dar o socotește prematură. ALDE consideră că cea mai înțeleaptă cale de urmat acum este chiar cea indicată de textul Constituției”, se arată într-un comunicat din care citează Agerpres.

ALDE susține că „respectul față de proceduri este o condiție obligatorie a calității regimului democratic”.

„Cum respectul față de proceduri este o condiție obligatorie a calității regimului democratic, reprezentanții ALDE vor răspunde cu maximă solicitudine invitației președintelui României de a participa la consultări în vederea formării noului Guvern după convocarea Parlamentului, validarea mandatelor deputaților și senatorilor și constituirea unei majorități absolute fie de către un singur partid, fie de către o alianță de partide”, se mai arată în comunicat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS