24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTransgaz vrea să preia 66% din acțiunile operatorului rețelei de gazoducte din Grecia, DESFA

Transgaz vrea să preia 66% din acțiunile operatorului rețelei de gazoducte din Grecia, DESFA

Operatorul rețelei de transport a gazelor naturale din România, Transgaz, și-a manifestat interesul pentru preluarea unui pachet de 66% din acțiunile companiei care gestionează rețeaua de gazoducte din Grecia, DESFA, după ce discuțiile dintre autoritățile din Atena și compania SOCAR din Azerbaidjan au eșuat, informează un articol publicat vineri în cotidianul elen Kathimerini.

Citând surse din apropierea discuțiilor, Kathimerini susține că oficialii Transgaz au vizitat săptămâna trecută sediul companiei Hellenic Petroleum, unul dintre coproprietarii DESFA, și de asemenea au avut discuții și cu ministrul elen al Energiei, Giorgos Stathakis.

„Reprezentanții companiei românești au informat partea elenă că intenționează să plătească o sumă similară cu cea propusă de SOCAR (400 milioane de euro), pe care o consideră rezonabilă și fezabilă. Ei au adăugat că au deja discuții cu mai multe bănci europene care sunt gata să finanțeze această investiție românească în Grecia”, precizează Kathimerini.

Potrivit publicației elene, Transgaz joacă un rol vital în dezvoltarea infrastructurii de inteconectare în țările din Europa Centrală și de Sud-Est și de asemenea sprijină implementarea așa-numitului „coridor vertical” care ar urma să lege sistemele de transport din România, Ungaria, Austria, Bulgaria și Grecia pentru a permite transportul gazelor naturale din regiunea Caspică spre Europa Centrală. Proiectul se bucură de sprijinul Uniunii Europene și SUA.

Joi, compania SOCAR din Axerbaodjan a confirmat informațiile referitoare la eșecul, discuțiilor pentru preluarea unui pachet de 66% din acțiunile DESFA. Guvernul grec a informat la rândul său că în pofida discuțiilor constructive, oferta Socar nu răspunde solicitărilor guvernului grec și în consecință s-a luat decizia terminării negocierilor.

Compania din Azerbaidjan intenționa să obțină un pachet de 31% din acțiunile DESFA de la guevrnul grec și să cumpere un alt pachet de 35% de la compania Hellenic Petroleum. În 2013, Socar a câștigat o licitație internațională pentru preluare a 66% din acțiunile DESFA pentru 400 milioane de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS