Acasă Actualitate Bărbatul care s-a baricadat cu copiii săi în locuinţa căreia apoi i-a...

Bărbatul care s-a baricadat cu copiii săi în locuinţa căreia apoi i-a dat foc, reţinut pentru tentativă de omor calificat

-

Bărbatul de 39 de ani, din judeţul Bacău, care s-a baricadat, împreună cu copiii săi, în locuinţă, după care i-a dat foc a fost reţinut de către procurori, miercuri, pentru omor calificat, ultraj şi distrugere prin incendiere. Medicii au considerat că băcăuanul nu necesită internarea după ce a fost împuşcat în picior de către un poliţist. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele bărbatului de 39 de ani, din localitatea Siretu, care s-a încuiat împreună cu cei trei copii ai săi într-una din camerele locuinţei, căreia apoi i-a dat foc. Pe lângă tentativă de omor calificat, bărbatul este cercetat pentru două infracţiuni de ultraj şi una de distrugere prin incendiere.

Bărbatul de 39 de ani s-a baricadat, împreună cu cei trei copii ai săi, într-o cameră a locuinţei sale din localitatea Siretu, comuna Săuceşti, după care a dat foc la mai multe bunuri din încăpere. Anterior, băcăuanul incendiase şi nişte cauciucuri în faţa casei, motiv pentru care vecinii au sunat la numărul de urgenţă 112. Poliţiştii ajunşi între timp la imobiul indicat au spart uşa de la camera cuprinsă de flăcări, reuşind să-i scoată afară pe copiii mai mici, de patru şi şase ani, fără ca aceştia să fi suferit arsuri. Bărbatul a aruncat cu un cocktail Molotov spre poliţişti, iar doi dintre aceştia au suferit arsuri pe faţă şi mâini de la stropii aprinşi de benzină. Ulterior, tatăl copiilor a încercat să dea foc unei butelii, motiv pentru care unul dintre poliţişti a scos un pistol şi a tras în bărbat, rănindu-l la picior. Cel de-al treilea copil, cu sindrom Down şi care se ascunsese sub pat, a fost salvat de către pompierii care interveniseră între timp la incendiu. Pe lângă cei trei fraţi, la spitalul din Bacău au fost transportaţi băcăuanul de 39 de ani şi poliţistul care a suferit arsuri pe faţă. Medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău au considerat că bărbatul nu necesită internarea, fiind bandajat la piciorul în care fusese împuşcat. În ceea ce-l priveşte pe copilul cu sindrom Down, acesta a fost transferat la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” Bucureşti”, cu arsuri pe 40% din suprafaţa corpului.
Sursa: adevarul.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

Dublă lansare de carte la Biblioteca Judeţeană

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 25 octombrie, ora 17.30, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumelor „De la...