Curtea de Apel a respins contestaţia lui Laszlo Tokes privind retragerea Ordinului “Steaua României”

Sursa foto: pressalert.ro
Autori


Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins, astăzi, ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de europarlamentarul Laszlo Tokes în dosarul privind retragerea Ordinului “Steaua României”, decizia nefiind definitivă, informează Mediafax.

“Respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Admite cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată în interesul pârâţilor de intervenientul Consiliul de Onoare pentru Ordinul Naţional Steaua României. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Curtea de Apel Bucureşti”, se arată în decizia magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, dată miercuri.

Laszlo Tokes a anunţat, în cursul lunii aprilie, că îl va da în judecată pe preşedintele Klaus Iohannis, europarlamentarul acuzând faptul că retragerea Ordinului “Steaua României” s-ar fi făcut cu încălcarea legii.


Klaus Iohannis a anunţat, pe 3 martie 2016, că a decis retragerea ordinului Steaua României lui Laszlo Tokes, precizând că cel care primeşte o astfel de distincţie a statului trebuie să respecte Constituţia României.

Decoraţia i-a fost fost atribuită lui Laszlo Tokes în 2009 şi, în urma unor declaraţii, Consiliul de Onoare al ordinului Steaua României a propus retragerea titlului.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 16 noiembrie 2016

Actualitate

» Adrian Severin, condamnat definitiv la patru ani închisoare cu executare
» Ministrul sănătății, Vlad Voiculescu: Managerii de spitale nu mai pot deține funcții în partide politice
» Dacian Cioloş, la un an de guvernare: Suntem Guvernul zero corupţie, zero populism, zero minciună
» Vremea se va încălzi uşor joi şi vineri
» Adrian Severin s-a predat la Poliţia Capitalei
» Fosta șefă a Autorității Electorale Permanente, arestată preventiv
» Polonia reduce vârsta de pensionare la 65 de ani pentru bărbați și 60 de ani pentru femei
» Vlad Voiculescu: Corpul de control este la Agenţia Naţională de Transplant
» Iohannis a promulgat legea majorării tichetului de masă la 15 lei şi legea prin care 1 Iunie devine zi liberă
» Finanțări pentru IMM-urile care dezvoltă proiecte de inovare
» Vlad Voiculescu: Eliminăm politica de partid din spitale
» Ministerul Sănătății adoptă măsuri pentru profesionalizarea managementului de spital
» Adrian Severin, condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare
» Patru porţi noi de îmbarcare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti-Otopeni
» Raport al Transparency International: România este cea mai coruptă ţară din UE
» Guvernul anunţă noi reglementări pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale la graniţa cu Ucraina
» Dolarul a atins maximul istoric de 4,3 lei la casele de schimb
» Schimbări pentru managerii de spitale

Publireportaj

» Lansare de volum omagial, la Biblioteca „Aman“

Dolj

» Cum a ascuns şefa AEP „Mălaiul Electoral“ al Olguței Vasilescu
» Expertizarea seismică, costisitoare și grea
» Concursul pentru directorii de școli, pasat între instituții
» Mania folosirii ștampilei
» Protecția Copilului Dolj, bântuită de fantoma fraudelor cu fonduri UE
» Omul de afaceri Ion Fotescu a scăpat de închisoare
» Universitatea din Craiova şi clasamentele academice
» Copiii dăruiesc pentru copii!
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Terenul pentru construirea Spitalului Regional de Urgență Craiova a fost transferat către Ministerul Sănătății
» Craiova: Cinematograful Modern se închide
» Craiova: Cezar Avram la ceas aniversar
» Craiova: Acţivităţi dedicate Zilei Naţionale fără Tutun
» Conferinţa “Începuturile comunizării României. 70 de ani de la alegerile din 1946” la Universitate din Craiova

Gorj

» Primăria Târgu Jiu a dat 100.000 de euro pe bradul de Crăciun
» Gorj: Direcţia Silvică va comercializa şi în acest an sute de brazi de Crăciun
» Gorj: Profit de trei ori mai mic pentru Artego
» Gorj: Echipamente performante pentru drumari
» Gorj: Aproape o mie de persoane s-au vaccinat antigripal
» Gorj: UCB, promovată în rândul comunităţii de români din Serbia

Olt

» ISU Olt, peste 5.700 de intervenţii, în nouă luni

Sport

» Astăzi se „trage“ Cupei României. UPDATE: Programul optimilor!
» SCM înfruntă Clujul în ultimul meci din 2016
» Vătăjelu, monitorizat de Fiorentina
» Volei (m): SCM-U Craiova a învins Ploieştiul, în Cupa României
» Fotbal / Etapă nefastă pentru „elitele” Craiovei
» Ana Pascu, distinsă cu Colanul de Aur al COSR pentru întreaga activitate

Sanatate

» De ce plătim pentru medicamentele gratuite

Magazin

» Horoscop
» Apariţie editorială – „Spioana“ lui Paulo Coelho
» Bancul zilei

Top