Prognoza meteo pe următoarele trei luni



Valorile de temperatură prognozate de către specialiști se vor situa, în general, în normele lunare ale perioadelor, în timp ce precipitațiile vor fi excedentare, în cea mai mare parte a zonelor țării, relevă prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul noiembrie 2015 – ianuarie 2017, publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

În noiembrie, temperatura aerului va avea valori medii lunare apropiate de normă în cea mai mare parte a țării, posibil mai ridicate, local, în sud și sud-est. Potrivit măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru luna noiembrie este de 3,8 grade Celsius, luându-se în considerare parametrii monitorizați în intervalul 1981-2010. În ceea ce privește valorile termice medii, specialiștii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură de până la 8 grade Celsius în Dobrogea, respectiv de până la 7 grade Celsius în Banat.

Cantitățile totale de precipitații vor fi apropiate de normă în sud-estul și local în sudul țării, iar în restul teritoriului vor fi în general excedentare. Media multianuală a precipitațiilor este stabilită la 41,5 litri/metru pătrat pentru luna noiembrie. Cele mai mari cantități de precipitații sunt estimate în Oltenia (până la 81 l/mp), Maramureș (până la 77 l/mp), Crișana (63 l/mp) și Banat (58 l/mp).

În decembrie 2016, temperatura aerului va avea valori medii lunare apropiate de normă în cea mai mare parte a teritoriului, posibil mai ridicate, local, în sud și sud-est. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Transilvaniei și Moldovei (între -5 și 0 grade), iar valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Dobrogea, respectiv între 0 și 3 grade Celsius.


Precipitațiile lunare vor fi în general peste normele climatologice, cu excepția zonelor locale din estul, nordul și vestul țării, unde acestea vor fi apropiate de medii, stabilite ca medie multianuală lunară la 44,8 l/mp. Cele mai mari cantități de precipitații se vor consemna în Maramureș (până la 92 l/mp), Oltenia (87 l/mp), Banat și Crișana (până la 70 l/mp) și Transilvania (68 l/mp).

În prima lună din 2017, ianuarie, temperaturile medii lunare ale aerului vor fi apropiate de normalul perioadei în cea mai mare parte a teritoriului, mai puțin, local, în regiunile nordice, nord-vestice și centrale, unde acestea se pot situa sub media climatologică. Media valorilor termice pentru luna ianuarie se situează la -2,1 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între -7 și -1 grad Celsius, în Transilvania, respectiv între -6 și -1 grad Celsius, Moldova. În același timp, valori pozitive, de până la două grade Celsius, se vor consemna în Dobrogea.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 28 octombrie 2016

Actualitate

» Se trece la ora de iarnă
» 107,7 persoane vârstnice la 100 de tineri
» R. Moldova și Ucraina vor să ofere un coridor pentru retragerea armamentului din Transnistria
» Reprezentantul Bulgariei în CE a demisionat
» ISU Mehedinţi se alătură campaniei “Salvatorii donează pentru viaţă”
» CETA: Parlamentul din Valonia dă undă verde pentru semnarea tratatului de liber-schimb UE-Canada
» Peste 5.200 de migranți și-au pierdut viața, la nivel mondial, în 2016
» Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia Carpatica Asig faţă de intrarea în insolvenţă
» Iohannis a promulgat legea prin care cei cu doctorat primesc un spor de 15%
» România are cea mai ridicată rată de avort din Europa
» Acordul CETA trebuie aprobat de zeci de parlamente, riscând să fie respins de cel al Germaniei
» Ministerul Sănătății sesizează Parchetul pentru posibile fapte penale la Institutul “Ana Aslan”
» Iohannis a promulgat legea conform căreia familiile şi persoanele cu venituri sub nivelul de trai vor primi ajutoare de incluziune
» Judecătorii au respins cererea lui Victor Ponta de suspendare a ordinului de retragere a doctoratului
» CNAS: Unităţile medicale trebuie să afişeze informaţiile privid tariful serviciilor decontate în loc vizibil
» Alegeri R. Moldova: Mihai Ghimpu se retrage dacă Maia Sandu îşi asumă unirea cu România
» Listele persoanelor juridice acceptate şi respinse în Programele “Rabla”, postate pe site-ul AFM
» 21 de cazuri de rujeolă în Oltenia
» Numărul românilor de peste 65 de ani îl depăşeşte pe cel al tinerilor de sub 14 ani cu un sfert de milion
» Avertizare meteo de intensificare a vântului
» BCR opreşte temporar sistemul de carduri, pentru modernizări
» Cei doi foști ofițeri ISU București – Ilfov, trimişi în judecată în dosarul Colectiv

Dolj

» Panoul a fost vandalizat, ghici care-i traseul RAT?
» Întreruperi energie electrică de luni
» Mita pentru un polițist l-a băgat după gratii
» Dosarul lui Andrei Lazăr rămâne la Craiova
» 31 octombrie, termen-limită pentru a solicita subvenţia la motorină
» AFIR prelungeşte sesiunea de depunere a proiectelor pe cinci submăsuri
» Fermierii doljeni îşi pot dezvolta exploataţiile cu ajutoare de la stat
» Vechile fântâni olteneşti, prin obiectivul fotografilor
» Craiova: “Mizerabilii”, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”
» Craiova: Conferinţă cu titlul „Brâncuși – un dadaist de ultimă oră”, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”
» Educaţie şi tehnologie la Universitatea din Craiova
» Dolj: Dispărut de la domiciliu

Gorj

» Campanie împotriva aruncării deşeurilor în canalizare
» A început construcţia podului cu cea mai lungă deschidere din România
» Klaus Iohannis şi Dacian Cioloş, la Târgu Jiu
» Gorj: Șofer din Brașov, mort în Gorj

Mehedinţi

» Mehedinţi: 13 permise suspendate de poliţişti în 24 de ore
» Mehedinţi: Prins băut, fără permis, conducând un moped neînmatriculat

Sport

» Doar o echipă de la SCM joacă acasă sâmbătă
» Ce victorie frumoasă pentru handbalistele lui Burcea!
» Craiova nu concepe eșecul în fața pandurilor
» CSO Filiași a învins-o pe Flacăra Moreni
» 105 ani de scrimă la Craiova

Sanatate

» 21 de cazuri de rujeolă, depistate în Oltenia

Magazin

» Bancul zilei
» Cercetătorii au creat în laborator prima inimă care bate
» Horoscopul săptămânii viitoare
» Ia te uită! – Legea străzii

Top