14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMăsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele CS Universitatea Craiova-FC Dinamo București

Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele CS Universitatea Craiova-FC Dinamo București

Peste 200 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ,,Frații Buzești” Craiova și Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți vor asigura măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor care vor fi prezenți la meciul de fotbal dintre echipele CS Universitatea Craiova –FC Dinamo București.
Meciul, catalogat cu grad mediu de risc se va disputa luni, 17 octombrie, începând cu ora 20.30, pe stadionul municipal din Drobeta Turnu Severin.
Jandarmiii vor fi prezenţi în zona imediată şi apropiată arenei sportive pentru prevenirea şi combaterea faptelor care pot conduce la tulburarea ordinii publice.
Accesul în incinta stadionului se va face începând cu ora 18.30 pe baza documentelor de acces emise de clubul organizator. Conform datelor transmise de organizator, biletele se găsesc la toate stațiile OMV, reprezentanțele Orange și Vodafone, precum și la casieria stadionului.
Pentru a evita aglomeraţia, recomandăm spectatorilor să vină la stadion începând cu ora de deschidere a porţilor de acces, să ocupe locul inscripționat pe bilet, să dovedească permanent o atitudine civilizată și să nu se implice în incidente care ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică.
Spectatorilor le este interzis să staționeze pe scările care delimitează sectoarele din stadion, să ocupe alte locuri decât cele prevăzute pe documentele de acces, precum și refuzul eliberării acestora la avertismentul verbal al reprezentanților societății specializate de pază sau al forțelor de ordine. De asemenea, este interzisă afișarea de inscripții care incită la ura națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență.
Este interzis accesul în stadion cu substanțe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuțite, pumnale ori alte asemenea obiecte care pot pune în pericol siguranța participanților la această competiție sportivă.
Participanții trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori și forțele de ordine pe traseele către locul de desfășurare a meciului, în apropierea și in incinta arenei sportive.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS