6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIGI: 79 de cetățeni străini au fost depistați cu ședere ilegală pe teritoriul României în luna mai

IGI: 79 de cetățeni străini au fost depistați cu ședere ilegală pe teritoriul României în luna mai

Inspectoratul General pentru Imigrări informează că 79 de cetățeni străini au fost depistați cu ședere ilegală pe teritoriul României, în luna mai.

„În scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță în rândul comunității noastre, polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări au intensificat, în această lună, la nivel național, activitățile specifice pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale. Astfel, în perioada 1 – 27 mai, s-au efectuat mai multe acțiuni și controale, atât cu forțe proprii, cât și în sistem integrat, în cooperare cu structuri având atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a cetățenilor străini, la nivel național”, se arată într-un comunicat al IGI transmis, sâmbătă, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în cadrul acțiunilor, 79 de cetățeni străini au fost depistați în situații ilegale, cei mai mulți în București și pe raza de competență a județelor Arad și Timiș. Dintre aceștia, 43 au întrunit condițiile necesare prelungirii dreptului de ședere, pentru 25 s-au dispus măsuri de părăsire a teritoriului României, cinci persoane au solicitat o formă de protecție internațională în România, doi au fost tolerați iar pentru patru s-au luat alte măsuri. Cei mai mulți au intrat legal în România însă nu au părăsit teritoriul la expirarea dreptului de ședere.

De asemenea, polițiștii de la Imigrări au organizat misiuni de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 39 persoane iar pentru 17 au întocmit documentele necesare în vederea luării în custodie publică până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.

Polițiștii au aplicat 496 de sancțiuni contravenționale cu avertisment și amendă, în valoare totală de 145.050 lei, cetățenilor străini care nu au respectat legislația în domeniul migrației.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS