Războaiele, epidemiile, foametea, numeroasele reîmpărțiri politice și administrative, conjugate cu o deteriorare progresivă a situației economice generale din Italia sfârșitului de secol XVIII și a primelor decenii ale secolului al XIX-lea, au avut consecințe grave asupra păturilor sociale sărace, determinându-i pe oameni să ia calea străinătății. Italienii au venit să-și caute norocul și în Oltenia, oferindu-şi priceperea ca proiectanţi, constructori, dulgheri, mineri sau muncitori.
Dr. Rodica Mixich, specialistă în medicină de laborator, a susținut, în 2009, un doctorat cu titlul „Genealogie şi demografie istorică în comunităţile catolice din sud-vestul României“ și, cu ocazia documentării, a găsit în arhive numeroase informații despre italienii stabiliți la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX în Craiova și în localități din împrejurimi. Grație informațiilor furnizate de dr. Rodica Mixich aflăm că „În perioada de modernizare a României se construia enorm: cale ferată, clădiri urbane, administrative, drumuri, poduri. Pe plaiuri mioritice nu erau însă specialiști în foarte multe domenii. De exemplu, la terasamentele de cale ferată era nevoie de lemn. În zona Brezoi-Vâlcea nu erau specialiști din rândul românilor care să se priceapă la tăierea lemnului, așa că se angajau alogeni. România atrăgea forță de muncă, avea nevoie de specialiști. Salariile erau reprezentative și exista cerere. În acele condiții, s-a permis intrarea în țară a alogenilor. Pentru că Italia trecea, în perioada de înflorire a României, printr-o perioadă mai puțin favorabilă dezvoltării economice, iar cele mai afectate erau, bineînțeles, păturile sărace ale populației, apar în România, și implicit în Oltenia, italienii. Primii care au venit în părțile noastre erau în mare parte din rândul comunității friulane, din Friuli“, a precizat dr. Rodica Mixich.
Pe moșiile de la Breasta şi Ișalnița
Italienii ajung pe moșiile boierilor olteni de la Breasta, Ișalnița, Șimnic, Cernele. „Era nevoie de forță de muncă pe moșiile de lângă Craiova. În plus, italienii au găsit aici un mediu primitor, era o afinitate de limbă, erau relativ aproape de casă și asta i-a atras spre aceste meleaguri. Cei pe moșiile cărora au nimerit erau niște oameni deosebiți, filantropi“, a mai precizat dr. Rodica Mixich.
Despre sosirea primilor friulani vorbesc și Ion Petrașcu și Elena Pîrvu în lucrarea „Friulanii din Craiova. Interferențe socio-culturale italo-române“. „Sosirea primilor friulani la Craiova, la început doar în timpul verii, este legată de numele lui Pera Opran, proprietarul moșiei Ișalnița, de lângă Craiova… După 1860, pentru că de-a lungul anilor fuseseră găzduiți cu amabilitate de familia lui Pera Opran și primiți cu prietenie de țăranii români, mulți dintre lucrătorii sezonieri au decis să rămână definitiv în România și au format satele Atârnați, Talieni”, se menționează în lucrarea amintită.
Pera Opran, personalitate importantă a vieții craiovene din vremurile trecute, întemeietorul Teatrului Național din Craiova, trăise o vreme în Italia, în căutare de mărturii ale trecutului latin al poporului român. În lucrarea lui Constantin Argetoianu „Amintiri din vremea celor de ieri“, Pera Opran este descris drept un mare admirator al lui Dante, pe care a încercat să-l traducă „în stihuri, de altminteri mediocre“. „Încovoiat și tăcut, cu capul între două lumânări, citea din Dante și trăgea din ciubuc“, îl descrie Constantin Argetoianu. Fiica sa, Elisa, în lipsa unui testament al tatălui, avea să moștenească „o frumoasă avere pe care, după ce a descurcat-o, a lăsat-o statului“, printre care și moșiile de lângă Craiova. „Cu un cap mare pe un trup îndesat, cu un nas enorm și cu o gură lipsită de farmec, d-ra Opran iradia simpatie și captiva pe oricine vorbea cu dânsa“ este descrierea pe care i-o face Constantin Argetoianu în memoriile sale. Ea a vut grijă de italienii de pe moșiile primite de la tatăl său. „Le-a oferit la fiecare o bucată de pământ pe care să-și facă case și așa ei s-au colonizat“, a precizat dr. Rodica Mixich.
Italieni au poposit și pe moșia de la Breasta a boierului Ion Argetoianu, cel care a militat pentru prosperitatea agriculturii românești. Moșia sa a fost cu adevărat un model al vremii. El a introdus cel dintâi în Oltenia plugurile cu abur în locul celor de lemn, cu tracțiune animală. A fost, de asemenea, partizanul semințelor selecționate, a stimulat creșterea vitelor de lapte și a pus bazele industriei untului. Viticultor pasionat, a realizat soiuri de vinuri ce rivalizau, în calitate, cu cele mai bune, similare, din străinătate, așa că italienii sosiți pe moșia sa cu familie cu tot, cum era obiceiul timpului, au ajutat la dezvoltarea moșiei.
Pleacă unii, vin alții
Cu trecerea timpului, în Oltenia de odinioară au sosit și specialiști italieni, oameni cu studii. Imaginile creionate în pagini de volum dezvăluie alte portrete ale italienilor, cum este și cel al lui Romeo Ratti. „Foarte răspândit și iubit în casele boierești între anii 1870 și 1880 era un italian, profesor de pian, Romeo Ratti. Milanez autentic, muzicant remarcabil, de o inteligență fină și pătrunzătoare, își însușise o foarte serioasă cultură. Venise în Craiova ca șef de orchestră al unei trupe de operă italiană și se pripășise la noi. Pianist de forță, fusese luat ca profesor în mai toate familiile bune și încetul cu încetul devenise animatorul unui Cenaclu artistico-literar din care făceau parte d-ra Elisa Opran, d-ra Ana Dumba, d-ra Elena Bengescu, d-rele Bălcescu și Pepita Racoviță“, notează Constantin Argetoianu în „Amintiri din vremea celor de ieri“.
De asemenea, au lucrat în Craiova, pentru diverse perioade de timp, chiar dacă în număr redus, cunoscuți pictori italieni. Cantini a fost prezent între anii 1860-1870, pentru a picta câtreva portrete de familie.
Printre sculptorii italieni care au lucrat în Cetatea Banilor se numără Ettore Ferrari, Raffaello Romanelli, care a realizat monumentul lui Alexandru Ioan Cuza, și G. Monteverde, cel care a executat mormântul familiei Racoviță în 1894.
Arhitecții italieni au fost și ei prezenți pe meleaguri oltenești. Friulanul Luigi Bellina a executat pentru Dinu Mihail modificarea tâmplei de la biserica ortodoxă din comuna Scăpău. La Craiova a lucrat și arhitectul Bruno Tamburini. Printre lucrările sale se numără edificiul Liceului Comercial „Gheorghe Chițu“, astăzi sediu al Facultății de Medicină.
Giovanni Batista Peressutti este o personalitate de seamă a emigrației italiene, un constructor genial, care a rămas în Craiova, de numele său fiind legate unele dintre cele mai impozante și cunoscute clădiri din Craiova. Se pare că Peressutti ar fi venit pentru prima dată în Craiova în 1895, după cum menționează monumenteoltenia.ro, având ca sursă livretul de exercitare a profesiei pe cont propriu nr. 045064, emis de Ministerul Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale – Direcțiunea muncii – serviciul plasării, șomajului și migrațiunilor. A revenit ulterior, după finalizarea studiilor, pentru a lucra și a se stabili aici împreună cu familia. Deși Craiova era deja cunoscută pentru puternica sa comunitate de italieni, la stabilirea în oraș a familiei Peressutti a contribuit și prietenia dintre Giovanni Batista și arhitectul Petre Antonescu, pe care l-ar fi cunoscut în perioada studenției, la Padova. În 1909, Antonescu i-a încredințat lui Peressutti construcția unuia dintre cele mai importante edificii proiectate de el, Palatul Administrativ, azi Prefectura Dolj.
La Craiova, Peressutti (alături de colegul său italian Carlo Dalla Barba) a creat o adevărată școală de lucrări în construcții civile cu meșteri italieni de un înalt profesionalism, formând și mulți zidari sau dulgheri din rândul meseriașilor români. Firma de construcții Peressutti & Dalla Barba a luat în antrepriză numeroase edificii monumentale.
Casa Carianopol (azi Comandamentul Jandarmeriei Dolj), Liceul „Regina Elisabeta“ (azi Facultatea de Agronomie), Palatul „Ramuri“, Vila Lucilla, situată pe actuala stradă Romain Rolland, nr. 7, în care a locuit fiica sa, sunt doar câteva dintre lucrările executate de italianul Peressutti în Cetatea Banilor.
Frumoase moșteniri arhitectonice sau altele pline de culoare, rânduri zugrăvite în pagini de volum îngălbenite de trecerea timpului, sunt toate urme ale trecutului purtând amprenta unor italieni ajunși pe meleaguri oltenești.
