Amenzi de aproape 5 milioane de lei pentru cei care au sacrificat și comercializat animale ilegal



Poliţia Română a anunțat că în perioada sărbătorilor de iarnă a intensificat acţiunile pentru verificarea respectării legislaţiei privind sacrificarea şi comerţul cu animale, în baza planului de acţiune ,,Sărbători de Iarnă în Siguranţă!”.

Peste 300 de infracţiuni au fost constatate, aproape 19.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 5.000.000 de lei, au fost aplicate şi peste 8.600 de kilograme de carne şi produse din carne au fost ridicate de poliţişti, în cursul lunii decembrie.


Sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru prevenirea şi descoperirea furturilor de animale şi pentru verificarea respectării legislaţiei privind transportul, sacrificarea şi comercializarea animalelor. Astfel, în perioada 2 – 29 decembrie, poliţiştii au efectuat peste 6.030 de acţiuni şi controale, fiind verificate 4.442 de autovehicule care transportau animale sau produse animale şi 1.164 de animale vii.În urma acţiunilor, au fost constatate 310 infracţiuni şi au fost aplicate 18.984 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.946.523 de lei. Dintre sancţiunile aplicate, 4.976 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61 din 1.162, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 377 de sancţiuni la Legea 12 din 1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 1.161 la H.G. nr. 984 din 2005, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor. De asemenea, poliţiştii au ridicat, în vederea confiscării, 8.656 de kilograme de carne şi produse din carne, în valoare totală de 275.507 lei.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 31 decembrie 2015

Actualitate

» Alertă teroristă la Bruxelles
» Iohannis a promulgat noul Cod fiscal și Codul de procedură fiscală
» Castrul roman de la Bumbești Jiu călcat de hoți
» Obiceiuri și superstiții de Revelion
» Temperaturi minime sub -10 grade şi ninsori tot mai extinse
» Recomandări pentru șoferi
» Sute de curse aeriene pentru Istanbul au fost anulate
» Putin a decis: FSB, fostul KGB, poate deschide focul asupra civililor
» Inaugurarea lucrărilor sau a construcţiilor înainte de recepţie s-ar putea pedepsi cu închisoarea
»  În anul 2015 au avut loc cele mai multe mai multe demisii din Parlament
» SUA: 51 de oameni au murit din cauza fenomenelor meteorologice extreme
» Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile în prima zi a anului
» Premierul Cioloș se va întâlni cu Angela Merkel
» Amenzi de aproape 5 milioane de lei pentru cei care au sacrificat și comercializat animale ilegal
» 21 de răniți într-un avion al companiei Air Canada
» Ce mașini preferă românii
» Tradiții și obiceiuri de Anul Nou
» Cele mai întâlnite superstiții la români, în noaptea de Revelion 
» În noaptea de Revelion va fi ger în toată ţara. Ninsorile încep pe 3 ianuarie
» Franţa: Charlie Hebdo scoate un tiraj de un milion de exemplare, la un an de la tragedie
» Rusia interzice, de la 1 ianuarie, activităţile companiilor turce
» Remedii antimahmureală
» Ger în primele zile ale noului an
» Sărbătoarea Anului Nou deține recordul pentru cea mai mare vechime. Obiceiuri în lume
» Sărbători religioase pe 31 decembrie
» El Nino provoacă “haos” în lume și amenință SUA în 2016
» Acord de coordonarea activităţilor legate de repatrierea asistată a cetăţenilor români aflaţi în situaţii dificile
» Temperaturi pozitive la Polul Nord
» Măsuri speciale de securitate în toată Europa, pentru noaptea de Revelion
» Normele metodologice de aplicare a noului Cod fiscal, adoptate de Guvern
» Programul “Prima casă“, continuat în 2016 cu dobândă mai mică
» Termenul pentru reînnoirea avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții de deosebite a fost prelungit cu 3 ani
» Aproape 700 de milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare de la Comisia Europeană
» Peste 900 de tone de material antiderapant pentru străzile din Craiova
» Poliţia recomandă: Atenţie la retragerea banilor din bancomate!
» Termene-limită pentru finalizarea procesului de restituire, amânate cu un an
» Măsuri pentru asigurarea stocurilor de medicamente în farmacii
» Cota obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi va crește în 2016
» Direcția Națională Anticorupție va avea 45 de posturi în plus

Dolj

» Patru noi cartiere craiovene vor avea puncte de încasare a taxelor și impozitelor
» Mai mulți doljeni, printre care și un minor, cercetați penal pentru nerespectarea regimului articolelor pirotehnice
» Craiova: Amenzi de 109.000 de lei  pentru mai multe unităţi de alimentaţie publică

Gorj

» Gorj: Târg de produse apicole
» Bilanţ sumbru: 29 de morţi pe şoselele din Gorj

Mehedinţi

» Mehedinți: O hală și un apartament au luat foc la Drobeta Turnu Severin 
» Trei accidente rutiere cu șapte victime, în județul Mehedinți

Vâlcea

» Vâlcea: 350 de poliţişti supraveghează manifestările prilejuite la trecerea dintre ani

Sport

» Box – Pacquiao va reveni în ring în aprilie în faţa americanului Bradley
» Simona Halep începe noul sezon pe 3 ianuarie
» Handbal (f): SCM Craiova a înregistrat două victorii şi o înfrângere în turneul din Macedonia

Top