5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDeputaţii votează astăzi cererile DNA de încuviinţare a arestării preventive în cazul Oltean şi Teodorescu

Deputaţii votează astăzi cererile DNA de încuviinţare a arestării preventive în cazul Oltean şi Teodorescu

Deputaţii vor vota, miercuri, începând cu ora 12.00, cererile DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputaţilor PNL Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, acuzaţi de corupţie în dosarul despăgubirilor ilegale ANRP, PNL şi PSD anunţând că se vor pronunţa în favoarea ridicării imunităţii celor doi, potrivit Mediafax.

Vor fi două voturi separate, conform procedurii, votul fiind secret, cu bile. Săptămâna trecută, pe 2 decembrie, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil, cu 14 voturi ”pentru”, patru ”împotrivă” şi trei abţineri cererea DNA de arestare preventivă a deputatului PNL Ioan Oltean, urmărit penal pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu. În aceeaşi şedinţă, membrii comisiei au avizat, cu 15 voturi „pentru”, 3 voturi „împotrivă” şi 3 abţineri, solicitarea de arestare preventivă a colegului liberal Cătălin Teodorescu, acuzat în dosarul despăgubirilor ilegale în care este urmărit penal şi Ioan Oltean.

Cei doi deputaţi liberali, audiaţi de membrii comisiei, au susţinut că sunt nevinovaţi. În discursul susţinut în faţa deputaţilor, Ioan Oltean a afirmat că acuzaţiile aduse împotriva sa sunt „fabricaţii” şi „invenţii” şi le-a cerut colegilor să voteze împotriva solicitării DNA. Acuzat că a luat mită de 600.000 euro în incinta unei biserici din Chitila, Oltean a susţinut că nu a fost niciodată în această localitate sau în biserica în care se presupune că a luat mita şi că nu-l cunoaşte pe denunţător, părintele Alexandrescu.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut aviz, la sfârşitul lunii noiembrie, de la Camera Deputaţilor pentru arestarea preventivă a parlamentarilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, în dosarul în care sunt urmăriţi penal pentru fapte de corupţie privind despăgubiri ilegale de aproape 109 milioane lei date de ANRP lui Mihai Rotaru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS