21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCioloș: Vrem ca achizițiile publice să fie mai transparente

Cioloș: Vrem ca achizițiile publice să fie mai transparente

Premierul Dacian Cioloș a declarat, marți, că își dorește ca procedurile de achiziții publice să fie derulate mai transparent, el adăugând că în România există în acest sens și „obiceiul” de a adăuga în legislație prevederi pe lângă cele obligatorii din punct de vedere european, scrie Agerpres.

„Am vrea ca achizițiile publice să fie mult mai simple, mai clare și mai transparente. Legislația națională se aliniază la o directivă europeană care prevede niște principii legate de achizițiile publice și am constatat că noi avem obiceiul să mai tot adăugăm la ceea ce e obligatoriu din punct de vedere european, pentru că vorbim de fonduri europene. Sigur, aveam o legislație națională și aliniam tot timpul legislația europeană la legislația națională în sensul că mai adăugam niște lucruri”, a spus Cioloș, într-o emisiune la Europa FM.

Prim-ministrul a precizat că a cerut ministrului Fondurilor Europene, Aura Răducu, o analiză privind simplificarea procedurilor, astfel încât achizițiile publice să fie mai transparente.

„Acum, am cerut doamnei ministru Răducu să vedem în ce măsură, până când nu lansăm noile proiecte în perioada imediat următoare, să simplificăm pe cât posibil și să facem în așa fel încât lucrurile să fie mult mai clare și mai transparente pentru că de acolo apăreau probleme. (…) Aș vrea să folosim experiența pe care am avut-o în perioada 2007-2014 și să facem achiziții publice pentru a avea proiecte eficiente și nu pentru a conveni unora sau altora care aveau de multe ori alte obiective decât eficiența proiectelor atunci când aplicau anumite reguli de achiziții publice”, a mai adăugat premierul Cioloș.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS