5.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePremierul Dacian Cioloş: Şefii ISU Bucureşti să fie demişi

Premierul Dacian Cioloş: Şefii ISU Bucureşti să fie demişi

Premierul Dacian Cioloş a declarat, miercuri, în şedinţa de guvern, că vrea să se asigure că persoanele care au fost la conducerea ISU Bucureşti-Ilfov şi care au fost suspendate din funcţii vor fi demise şi nu se vor mai putea întoarce în sistem. „Vreau să mă asigur că cei care au fost la conducerea ISU vor fi demişi şi nu mai au ce căuta în sistem”, a spus Cioloş.

Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, i-a spus premierului că secretarul de stat Raed Arafat a fost informat, marţi, că încă de la sfârşitul lunii septembrie o societate comercială care organiza evenimente în clubul Colectiv a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi conducerea ISU Bucureşti-Ilfov că acolo urmează să aibă loc un eveniment la care ar fi urmat să participe foarte mulţi oameni.

„În momentul în care am avut această informaţie, i-am cerut domnului secretar de stat ca toată situaţia de fapt să fie înaintată de urgenţă la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi valorificată la dosarul penal al cauzei şi întreaga conducere a ISU Bucureşti-Ilfov a fost pusă la dispoziţie până la definitivarea situaţiei, urmând ca în cursul zilei de astăzi să împuternicim pe altcineva să asigure continuitatea comenzii la structura respectivă”, a declarat Tobă.

El i-a mai spus premierului că, în acest caz, la ISU Bucureşti-Ilfov a fost începută o „verificare de sistem” pentru a vedea ce măsuri trebuie luate la această structură, inclusiv cu „transparenţa a tot ceeea ce înseamnă sponsorizări”. Ministrul a precizat că toate aceste sponsorizări vor fi afişate pe site-ul instituţiei, pentru transparenţă.

La şedinţa de guvern în care sunt prezentate verificările făcute la ISU Bucureşti – Ilfov în urma tragediei din Colectiv nu participă şi secretarul de stat în MAI Read Arafat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS