Executivul european propune în principal interzicerea anumitor arme de foc semiautomate, a căror deţinere nu mai este autorizată cu titlu privat, chiar dacă ele au fost dezactivate. Printre propuneri se numără, de asemenea, noi reguli comune de marcare a armelor de pe teritoriul Uniunii Europene, în scopul ameliorării trasabilităţii lor, scrie Mediafax.

Comisia propune de asemenea, o îmbunătăţire a schimbului de informaţii între statele membre, impunând, de exemplu, comunicarea către celelalte ţări UE a refuzului de eliberare a unui permis de port-armă şi interconectarea registrelor naţionale. „Trebuia să acţionăm pentru a-i proteja pe cetăţenii noştri de răul făcut de traficul de arme Kalaşnikov”, a susţinut comisarul european Dimitris Avramopoulos, în timpul unei conferinţe de presă. Aceste măsuri „vor ajuta în lupta împotriva ameninţării reprezentate de armele care ajung în mâinile teroriştilor”, a spus preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, citat într-un comunicat de presă.
Măsurile propuse miercuri, sub formă de amendamente la o directivă, necesită aprobarea Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de statele membre, şi a Parlamentului European.

Comisia a adopat, de asemenea, noi măsuri pentru a armoniza modul în care diferite state dezactivează armele de foc, care vor fi aplicabile în trei luni începând de acum, astfel încât din acestea să nu poată fi reconstituite arme utilizabile. Un plan de acţiune împotriva traficului de arme de foc şi explozivi este de asemenea în curs de pregătire, a mai precizat Executivul european. Avramopoulos a afirmat că speră să se ajungă la un acord „înainte de sfârşitul anului” cu Parlamenul şi Consiliul, privind crearea unui fişier european cu pasagerii curselor aeriene (PNR). Cerut în special de Franţa, acesta va fi unul dintre subiectele pe care le vor dezbate vineri la Bruxelles miniştri de Interne ai statelor membre UE, care au decis să organizeze o reuniune de urgenţă după atentatele de la Paris.
Comisia Europeană a adoptat miercuri o serie de propuneri legislative pentru a întări controlul asupra armelor de foc, subliniind urgenţa noilor reguli în contextul ameninţării teroriste care planează asupra Europei, informează site-ul publicaţiei Le Parisien.