18.3 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiova: Ziua ONU sărbătorită printr-un eveniment multicultural

Craiova: Ziua ONU sărbătorită printr-un eveniment multicultural

Afis ZIUA ONU

Asociația Tineretul ONU – filiala Craiova în parteneriat cu ESN Craiova, Casa de Cultură Traian Demetrescu şi Universitatea din Craiova organizează astăzi, de la ora 12.00 cu ocazia aniversării Zilei Naţiunilor Unite evenimentul multicultural UN Day : Give a Hand, Take a Smile”. Manifestrea va fi găzduită de Casa de Cultură Traian Demetrescu.

Este al treilea an consecutiv în care Ziua ONU este celebrată la Craiova printr-un eveniment organizat de noi. Având în vedere că anul acesta se sărbătoresc 7 decenii de la înfiinţarea ONU, ajunsă la 193 de state membre, ne-am gândit că este oportun să organizăm un eveniment multicultural. Studenţii internaţionali, aflaţi la studii în Craiova prin intermediul programului ERASMUS, au răspuns prezent acestei iniţiative, pregătind o serie de prezentări interactive, ce cuprind informaţii despre contribuţia tăriilor la ONU şi în acelaşi timp, despre obiceiurile şi cultura lor, precum şi despre experienţele şi impactul cultural, trăit în ţara noastra. Nu putea lipsi componenta socială, una din preocupările principale ale ONU, beneficiarii acestor activităţi, fiind copiii din orfelinatele din Craiova”, a declarat Nicolae Drîmboi, coordonatorul evenimentului.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS