17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGabriel Vlase este noul preşedinte al Comisiei de cod electoral

Gabriel Vlase este noul preşedinte al Comisiei de cod electoral

Deputatul PSD Gabriel Vlase a fost votat, astăzi, cu 312 voturi „pentru” şi trei abţineri, în funcţia de preşedinte al Comisiei de cod electoral, în locul liberalului Mihai Voicu, social-democraţii angajându-se să avanseze forma finală a Legii votului prin corespondenţă săptămâna viitoare, scrie Mediafax.

Liberalii s-au opus iniţial acestei nominalizări, anunţând că nu o vor susţine decât dacă în textul hotărârii prin care Vlase era numit în această funcţie va fi introdus şi un articol prin care aleşii să aibă termen de maximum două săptămâni pentru a veni în faţa plenului cu forma finală a Legii privind votul prin corespondenţă. Liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a anunţat că nu este nevoie de o astfel de precizare, având în vedere că social-democraţii se angajează să termine acest proiect în Comisie până cel târziu la mijlocul săptămânii viitoare.

În cele din urmă, propunerea PSD privind şefia Comisiei de cod electoral a fost votată inclusiv de către liberali, care au spus că au luat „act” de angajamentul parlamentarilor puterii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS