12.8 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateJudecătorii solicită CSM să apere independenţa justiţiei de posibila influenţă a SRI

Judecătorii solicită CSM să apere independenţa justiţiei de posibila influenţă a SRI

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) a cerut luni Consiliului Superior al Magistraturii să apere indepenţa justiţiei şi a magistraţilor în faţa suspiciunii că SRI se implică în actul de justiţie, conform unui comunicat de presă al UNJR, scrie Mediafax.
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, alături de un grup de judecători, a solicitat „Consiliului Superior al Magistraturii să apere independenţa justiţiei şi a magistraţilor faţă de suspiciunea rezonabilă a implicării Serviciului Român de Informaţii în actul de justiţie dincolo de limitele legii, suspiciune ce induce cetăţenilor îndoieli temeinice cu privire la imparţialitatea şi, implicit, corectitudinea actului de justiţie”.

Solicitarea judecătorilor a fost făcută în contextul în care şeful Direcţiei juridice a SRI, Daniel Dumbravă, a afirmat ca instanţele de judecată sunt „câmp tactic” pentru SRI, şi că „în prezent ne menţinem interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze”.

„Asemenea afirmaţii sunt de o gravitate fără precedent şi aduc gravă atingere atât aparenţei de imparţialitate a judecătorilor, cât şi independenţei ca atare a sistemului judiciar, stârnind deja profunde îngrijorări în rândul magistraţilor”, se arată în scrisoarea trimisă Plenului CSM. Conform legii, CSM „are dreptul şi obligaţia de a se sesiza şi din oficiu pentru a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea”.
UNJR a precizat în scrisoare că într-o situaţie similară, Consiliul Superior al Magistraturii italian a adoptat, în 4 iulie 2007, cu unanimitate de voturi, o rezoluţie în care a subliniat ca „astfel de interferenţe au ca efect intimidarea şi pierderea credibilităţii magistraţilor”.

De asemenea, UNJR reclamă că în interviul respectiv generalul Dumitru Dumbravă a afirmat că „maniera de lucru a SRI angrenează alături de procurori (…) şi judecători”.

„Această exprimare denotă pur şi simplu o neînţelegere a noţiunii de independenţă a justiţiei. (…) Astfel de declaraţii venite din partea unei persoane cheie din conducerea SRI pot crea aparenţa unei lipse de independenţă din partea magistraţilor, motiv pentru care CSM este solicitat să intervină pentru ‘a apăra independenţa justiţiei şi a magistraţilor faţă de suspiciunea rezonabilă că Serviciul Român de Informaţii este implicat şi influenţează actul de justiţie dincolo de limitele legii”, afirmă judecătorii în scrisoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS