12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateANI: Preşedintele ANRE, în incompatibilitate

ANI: Preşedintele ANRE, în incompatibilitate

(Foto: energynomics ro)
(Foto: energynomics ro)

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat că Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) se află în incompatbilitate. Potrivit inspectorilor de integritate, Havrileţ a încălcat regimul juridic al incompatibilităților întrucât, începând cu data de 6 iunie 2012, deține, simultan cu funcția de Președinte cu rang de Secretar de Stat al ANRE, și funcția de Director general al S.C. GASCOP S.R.L., societate al cărei obiect de activitate se desfășoară în sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale, ori în orice alte domenii care se află în competenţa ANRE. Potrivit art. 4, pct. 34 din Legea nr. 160/2012, „membrii comitetului director nu pot avea calitatea de membru în organele de conducere la societăţi comerciale cu obiect de activitate în sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale ori în orice alte domenii care se află în competenţa ANRE, în condiţiile legii”.

De asemenea, ANI a stabilit că Niculae Havrileţ a încălcat și dispozițiile art. 84, alin. (2) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „funcţia de secretar de stat, funcţia de subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora sunt incompatibile cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, precum şi cu exercitarea funcţiilor prevăzute la alin. (1), lit. c)”, respectiv „funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu […] funcţia de […] director general […] la societăţile comerciale […]”.

Potrivit ANI, Niculae Havrileţ a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului”, se precizează în comunicatul publicat pe site-ul ANI.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS