8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateScandalul de plagiat al Olguței Vasilescu ia amploare

Scandalul de plagiat al Olguței Vasilescu ia amploare

Primarul susține că a muncit patru ani pentru lucrarea de doctorat (Foto: Lucian Anghel)
Lia Olguţa Vasilescu susține că a muncit patru ani pentru lucrarea de doctorat (Foto: Lucian Anghel)

Universitatea București a publicat o analiză a lucrării de doctorat a primarului Craiovei.

Comisia de Etică (CE) a Universității București (UB) a dat astăzi publicității referatul privind suspiciunea de plagiat asupra lucrării de doctorat a primarului Craiovei, Lia Olguța Vasilescu. Potrivit documentului, „bibliografia nu permite identificarea lucrărilor consultate de autoare în vederea redactării lucrării”, iar formatul arată „inconsistență, informații lipsă, lucrări trecute de mai multe ori”. De asemenea, „din lucrare lipsesc unele capitole și subcapitole menite a evidenția elementele de noutate pe care autoarea își propune să le introducă prin intermediul tezei”, iar din introducere ar lipsi „prezentarea generală a lucrării, motivația alegerii temei, obiectivele lucrării”. O altă carență ar fi lipsa concluziilor. „Practicile de atribuire a surselor ideilor care alcătuiesc conținutul tezei nu permit discriminarea contribuției autoarei la subiectul tratat și nici verificarea afirmațiilor pe care ea le atribuie altor surse”, se mai arată în referat.

Care ar fi carențele lucrării

Iată, pe scurt, alte constatări ale acestei analize: „citate cu localizare incompletă a sursei (propoziții între ghilimele fără informații complete privind sursa de proveniență; pot lipsi una sau mai multe din următoarele informații: autor, lucrare, pagină); citate fără localizare a sursei (propoziții între ghilimele fără informații privind sursa de proveniență); informații factuale detaliate fără precizarea sursei (propoziții ale căror formulări aparțin autoarei și care conțin descrieri ale unor evenimente istorice sau ale unor persoane la care autoarea nu a avut acces direct care nu sunt însoțite de sursele de unde au fost preluate); idei preluate cu localizare incompletă a sursei (expuneri ale unor idei – definiții, teorii – atribuite unor autori cunoscuți, menționați în text – nu numai Vilfredo Pareto -, care nu sunt însoțite de sursele de unde au fost preluate, dar la bibliografie apar lucrări despre care se poate presupune că reprezintă sursele respective); idei preluate fără localizarea sursei (expuneri ale unor idei – definiții, teorii – atribuite unor autori cunoscuți, menționați în text, care nu sunt însoțite de sursele de unde au fost preluate, fără ca la bibliografie să apară lucrări în care se poate prespune că se regăsesc aceste idei); formulări preluate fără sursă (formulări preluate identic sau aproape identic de autoare din lucrări care nu îi aparțin, fără a indica, prin utilizarea ghilimelelor, faptul că nu sunt formulările sale)”. Întregul referat, cu o analiză comparativă între textul din lucrarea primarului Lia Olguța Vasilescu și traducerea lucrării „Tratat de sociologie generală” – Vilfredo Pareto, poate fi consultat AICI.

Lia Olguța Vasilescu a obținut doctoratul în 2007 la Universitatea București, cu teza „Contribuția lui Vilfredo Pareto la dezvoltarea sociologiei moderne”. Săptămâna trecută Comisia de Etică a universității a sesizat Consiliul Național de Etică (CNE) din subordinea Ministerului Educației Naționale (MEN) în legătură cu suspiciunile de plagiat asupra lucrării de doctorat.

Primarul Lia Olguța Vasilescu a organizat o conferință de presă în care și-a susținut nevinovăția. „Normal că merg și în instanță și la comisie. Referatul făcut de doamna respectivă e chiar hazliu. Dovedește că nu a citit lucrarea și lipsa crasă de cunoștințe în materie. V-am făcut tuturor testul cu site-ul antiplagiat și ați putut constata originalitatea în proporție de sută la sută. Mi-am prezentat punctul de vedere în conferința de presă și aștept să prezentați și punctul de vedere al comisiei care va cerceta lucrarea”, a declarat Olguța Vasilescu pentru GdS.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS