Acasă Actualitate Strategia energetică a României va fi lansată mâine în dezbatere publică

Strategia energetică a României va fi lansată mâine în dezbatere publică

-

(Foto: energynomics.ro)
(Foto: energynomics.ro)

Strategia energetică a României va fi lansată mâine în dezbatere publică, informează Agerpres.ro. Anunţul a fost făcut astăzi de ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, în cadrul unei conferințe de presă. „Am aici cu mine Strategia Energetică a României, partea I și partea II, așa cum am promis și pe care mâine (vineri – n.r.) o vom lansa în dezbatere publică. În această seară (joi – n.r.) voi transmite acest document președinților tuturor partidelor pentru că rămân consecvent obiectivului pe care l-am anunțat încă de la învestitura mea, de a încerca să revizuiesc strategia energetică printr-un consens politic cât mai larg. Documentul elaborat fără costuri, fără consultanți externi, elaborat cu resurse umane proprii din departament, în principal, prezintă o radiografie a stării sistemului energetic românesc, prezintă o radiografie a angajamentelor asumate de România ca stat membru al Uniunii Europene, prin acorduri internaționale”, a spus Răzvan Nicolescu.

Ministrul a afirmat că va fi lansat un set de întrebări și că așteaptă participanți, de la toate partidele politice, să lucreze la etapa finală a proiectului, etapa în care vor fi prezentate scenariile de dezvoltare și politicile pe care România urmează să le implementeze în următorii 20 de ani. Nicolescu a precizat că documentul va fi disponibil, pentru comentarii, mâine, pe site-ul Departamentului și că așteaptă sugestiile, criticile și recomandările tuturor părților interesate.

La începutul lunii noiembrie a acestui an, ministrul delegat pentru Energie arăta că obiectivul principal din strategie vizează asigurarea securității energetice a României. Potrivit acestuia, al doilea obiectiv important al strategiei este asigurarea unor prețuri competitive la energie, iar al treilea este cel legat de protecția mediului.

ȘTIRI VIDEO GdS

Bancul zilei

Bulă, urmărit de nemţi, neavând unde să se ascundă, s-a băgat într-o fântână: Neamţul: E cineva acolo? Bulă face pe ecoul:E...

Adevărul despre dieta Cambridge

Planul dietei Cambridge se bazează pe consumul unei varietăţi de supe, batoane speciale pentru slăbit şi shake-uri care pot fi achiziţionate doar...