Acasă Actualitate Pensiile vor fi plătite în avans în luna decembrie, înaintea Sărbătorilor

Pensiile vor fi plătite în avans în luna decembrie, înaintea Sărbătorilor

-

(Foto: transilvaniareporter.ro)
(Foto: transilvaniareporter.ro)

Toate pensiile vor fi plătite în avans, înainte de Sărbătorile de iarnă, în perioada 11-24 decembrie, a anunţat astăzi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) printr-un comunicat publicat pe site-ul instituţiei. În acest scop, termenele de virare a sumelor de plată către oficiile poştale au fost decalate, pentru a se asigura plata tuturor pensiilor înainte de sărbători.

„În ceea ce îi priveşte pe beneficiarii care nu vor fi găsiţi la domiciliu, plata drepturilor va fi asigurată la ghişeele subunităţilor poştale până în data de 30 decembrie (în cazul celor avizaţi la domiciliu). De asemenea, referitor la drepturile achitate prin intermediul băncilor (este vorba de băncile care au încheiate convenții cu CNPP), aceste drepturi vor putea fi încasate la aceleaşi date ca în lunile anterioare, până în Sărbătorile de iarnă”, se precizează în comunicatul publicat.

ȘTIRI VIDEO GdS

Bancul zilei

Bulă, urmărit de nemţi, neavând unde să se ascundă, s-a băgat într-o fântână: Neamţul: E cineva acolo? Bulă face pe ecoul:E...

Adevărul despre dieta Cambridge

Planul dietei Cambridge se bazează pe consumul unei varietăţi de supe, batoane speciale pentru slăbit şi shake-uri care pot fi achiziţionate doar...