Răspunzând unei întrebări a GdS privind scriitorii de azi din România, Norman Manea a afirmat că aceștia au confirmat şi sub totalitarism marile rezerve de talent ale ţării și că ei o fac şi azi, în societatea liberă şi mercantilă, care a produs deja în România o nouă clasă politică, penibilă şi profund coruptă.
Norman Manea, unul dintre cei mai apreciați prozatori și eseiști români, profesor de literatură europeană și „writer in residence“ la Bard College, New York, este unul dintre cei patru scriitori români propuși de Academia Română la Premiul Nobel pentru literatură. În ciuda unui program extrem de încărcat pe care îl are în New York, acolo unde locuiește, candidatul la premiul Nobel a răspuns, prin email, întrebărilor GdS.
Ion Jianu: Probabil că dacă Brâncuşi ar fi rămas la Hobiţa, n-ar fi ajuns la notorietatea mondială la care… a ajuns stabilindu-se şi lucrând la Paris. Credeţi că dacă aţi fi rămas la Burdujeni, de exemplu, aţi fi ajuns la notorietatea de astăzi, una aproape de…Nobel? Sunteţi, într-un fel, în situaţia lui Brâncuşi, Eliade, Cioran…
Norman Manea: Probabil, Burdujeniul (Norman Manea s-a născut în Burdujeni, județul Suceava, iar din 1986 s-a stabilit în SUA – n.r.) mi-ar fi oferit alte bucurii şi ispite decât Nobelul.
I.J.: Herta Muller, o scriitoare fără notorietate în lume şi destul de puţin cunoscută (inclusiv în România) până la înmânarea distincţiei Academiei din Stockholm, a primit totuşi Premiul Nobel (pe când se stabilise în Germania). Nina Cassian, într-un interviu acordat subsemnatului pentru revista de cultură Scrisul Românesc, în 2011, a declarat: „Andrei Ujică mi-a spus că el (Premiul Nobel pentru literatură – n.a.) se acordă nu numai pentru talent – condiţie necesară, dar nu suficientă – ci şi pentru «atitudine». Herta Muller îndeplinea ambele condiţii…“. Nu cumva acest Premiu Nobel a ajuns să răsplătească altceva, nu creaţia literară în primul rând? Tot Nina Cassian spunea, în finalul interviului din 2011, că Premiul Nobel e manipulabil şi conjunctural. Ce ziceţi?
N.M.: Manipulabil şi conjunctural este, în general, orice premiu – ca orice decizie omenească. Evident, în decizia Nobel intră, inevitabil (respectând testamentul lui Alfred Nobel) şi alţi factori, omeneşti şi ei, pe lângă stricta valoare literară. „Pe lângă“ înseamnă, însă, că valoarea literară nu este total ignorată.
„…Sunt un pesimist. Am astfel avantajul unor dezamăgiri mai puţine”
I.J.: Acest subiect, al acordării Premiului Nobel, a început, probabil, să vă obosească sau chiar să vă agaseze. Dumneavoastră aveţi însă şanse de a lua premiul Nobel: creaţie literară remarcabilă, notorietate internaţională, unul dintre cei mai traduşi romancieri români, o biografie aproape fascinantă (patru ani „minunaţi“ într-un lagăr de concentrare din Transnistria, patruzeci de ani „minunaţi“ sub comunismul din România) demnă de un film cu iz politic ş.a.m.d… Speraţi, presupun, la Nobel?
N.M.: Am recunoscut deja de mai multe ori că sunt un pesimist. Am astfel avantajul unor dezamăgiri mai puţine.
I.J.: Creaţia literară a lui Marin Sorescu este superioară celei a scriitoarei Herta Muller, dar Sorescu – nominalizat de două ori la Premiul Nobel, în 1983 şi 1992 – n-a primit acest premiu mondial pentru literatură. Probabil ştiţi că în cazul lui Sorescu a intervenit oculta din România, adică niște confraţi, probabil invidioşi, au trimis memorii la Stockholm împotriva lui Marin Sorescu, concetăţeanul lor?!
N.M.: Nu ştiam despre aceste memorii „conspirative“, dar mi se par cu totul posibile. Nu sunt convins, însă, că sunt luate în considerare.
I.J.: Care este opinia dumneavoastră despre acest caz, neacordarea Nobelului lui Marin Sorescu?
N.M.: Este regretabilă, dar – cum am spus – nu este de neînţeles.
I.J.: În „Plicuri şi portrete“, ediția a II-a, 2014, i-aţi alocat câteva rânduri şi lui Marin Sorescu. Printre altele, scrieţi că n-aţi uitat de umorul sorescian, nici de „ţărăneasca sa precauţie în a-şi gospodări şansele, «înăuntru», cât şi «afară»…“. Pentru cititorii care n-au lecturat acest text din volumul dumneavoastră, puteţi fi (mai) explicit?
N.M.: Cum am menţionat în text, nu am fost apropiat de Sorescu. Opinia mi-am format-o din ceea ce mi s-a povestit la Bucureşti şi Stockholm.
„Ana Pauker, un revelator caz de angajare politică extremă, până la dezumanizare”
I.J.: Tot în acest volum („Plicuri şi portrete“), tovarăşei Ana Pauker i-aţi dedicat 31 de pagini. Lui Marin Sorescu, că tot am vorbit de el, i-aţi dedicat patru pagini…
N.M.: Ana Pauker este un revelator caz de angajare politică extremă, până la dezumanizare. Dar şi în cazul ei merită scrutate cauzele, nu doar efectele, tocmai pentru a evita simplificările manipulabile. Scriitorul nu este un procuror – avem destui, poate prea mulţi dintre aceştia -, ci un spirit critic şi creator, interesat de potenţialităţile, contradicţiile şi incoerențele destinului uman.
I.J.: Care este opinia dumneavoastră despre scriitorii români de azi?
N.M.: Scriitorii români au confirmat şi sub totalitarism marile rezerve de talent ale ţării. Ei o fac şi azi, în societatea liberă şi mercantilă, care a produs deja la noi o nouă clasă politică, penibilă şi profund coruptă.
