http://www.youtube.com/watch?v=k5wc8hPTOqI
\nStatisticile arată că peste 50% dintre afacerile începute în România sfârşesc în primii trei ani de la înfiinţare, din cauza lipsei de informare a antreprenorilor. Astfel de concursuri au menirea să ajute tinerii să aibă cât mai multe cunoştinţe de business. Aflaţi din articolul de mai jos ce echipe au fost desemnate câştigătoare ale competiţiei.
Finala concursului „Cea mai bună idee de afaceri“, organizat de Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA), în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, a avut loc, ieri, la Sala Albastră a Universităţii din Craiova. Elevii de la liceele finaliste şi studenţii economişti şi-au prezentat ideile de afaceri în faţa unui juriu format din reprezentanţii câtorva companii locale şi ai unei firme de consultanţă din Bucureşti.
„Statisticile arată că peste jumătate dintre afacerile începute în România sfârşesc în primii trei ani de la deschidere, în special din cauza lipsei de cunoştinţe a antreprenorilor. Este una dintre cele mai mari rate de renunţare din Europa. De aceea am inclus în programa facultăţii noastre cursuri de antreprenoriat şi organizăm şi astfel de competiţii“, a spus Marian Siminică, decanul FEAA din Craiova.
„Concursul doreşte să dezvolte spiritul antreprenorial al elevilor şi studenţilor de astăzi, care vor fi investitorii de mâine“, a spus Anca Tănasie, prodecan al FEAA.
„Iniţiativa acestui concurs este lăudabilă. Este fascinant să fii aici şi să vezi studenţi şi liceeni care au idei de business, care sunt, de fapt, viitorii antreprenori ai României. Deja am analizat documentaţia, am văzut câteva idei de afaceri foarte, foarte interesante şi doresc să aflu cât mai multe despre ele“, a declarat Ruxandra Terlescu, reprezantant al PriceWaterhouse Coopers (PwC) Romania.
Concurs desfăşurat pe principiul „time is money“
Echipele de elevi calificate în finală au avut un timp de zece minute în care să îşi prezinte ideile de afaceri, pornind de la premisa că „time is money“, adică timpul înseamnă bani, şi că un viitor antreprenor trebuie să fie concis şi să îşi prezinte avantajele afacerii în timp cât mai scurt, în faţa adulţilor din juriu, care sunt deja specialişti în business.
Pe parcursul mai multor ore, elevii şi studenţii
şi-au susţinut ideile de afaceri. Reprezentanţii din juriu le-au adresat întrebări elevilor, pentru a afla cât de bine şi-au gestionat afacerile virtuale, cât de mult au studiat nevoile din piaţă, pentru businessul cu care participă în concurs, respectiv nevoile de finanţare ale companiei.
Cine sunt câştigătorii concursului
În concursul „Cea mai bună idee de afaceri“ au fost 16 echipe finaliste de la liceele craiovene. După cinci ore de dezbateri şi de prezentări, echipele formate din elevi şi studenţi economişti au aflat care sunt câştigătorii. Pe locul al treilea s-au clasat două echipe, una de la Liceul „Tudor Arghezi“, cu ideea de afaceri „Creşterea viermilor de mătase“, şi o altă echipă, de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“, care a participat în concurs cu ideea „Restaurant cu specific turcesc“. Pe locul al doilea s-au clasat elevii de la Liceul „Gheorghe Chiţu“, care au participat cu ideea înfiinţării unei plantaţii de salcie energetică. Pe locul I s-au clasat, detaşat, elevii de la Colegiul Naţional „Carol I“, care au intenţia înfiinţării unei cafenele culturale şi digitale, unde diverse cursuri şi cărţi să fie descărcate pe diverse devis-uri, inclusiv pe telefonul mobil, proiectul lor numindu-se „Classroom Caffe“. Elevii câştigători sunt Adina Pelin, Mădălina Pârvuleasa şi Marius Nicolae, coordonaţi de profesoara Simona Parseghian şi ajutaţi de studenţii de la FEAA, Cătălina Dobre şi Alexandru Mitrică, şi ei coordonaţi de un cadru didactic, Adina Bălan.
Echipele câştigătoare au obţinut şi premii în bani, care se împart în mod egal între cei cinci membri ai fiecărei echipe: locul I – 1.500 de lei; locul al doilea – 1.000 de lei, iar locul al treilea – câte 500 de lei de echipă.
„Am avut o cafenea culturală. În general, aceasta pune accent pe dezvoltarea personală a elevilor şi a studenţilor. Am încercat să creăm ceva ce chiar ar fi folositor tuturor“, a declarat Adina Pelin, din echipa câştigătoare. „Este primul concurs cu premii în bani la care particip şi să iei locul I este foarte plăcut“, a spus Marius Nicolae, unul dintre elevii câştigători. „Voi mai participa la astfel de concursuri. Am înţeles că se va organiza şi anul viitor. A fost o idee care a prins“, a spus şi Mădălina Pârvuleasa.
Cu toţii au învăţat esenţialul din lumea afacerilor: lucrul în echipă
Şi studenţii de la FEAA care au făcut parte din echipa câştigătoare şi i-au ajutat pe elevi la dezvoltarea planurilor financiare au fost încântaţi de concurs. „Elevii şi-au dorit foarte mult să câştige şi au muncit foarte mult. În plus, şi-au angrenat şi prietenii lor să îi ajute în acest proiect. Şi pentru noi, studenţii, a fost o idee foarte bună să participăm. Am avut foarte multe lucruri de învăţat din această experienţă, şi anume lucruri practice, pe care, teoretic, noi ar fi trebuit să le ştim. A fost un câştig de ambele părţi“, a opinat Alexandru Mitrică. Colega sa de echipă a sintetizat esenţa unui astfel de concurs, care este valabilă atât în competiţii, cât mai ales în lumea reală a afacerilor: lucrul în echipă. „Am învăţat cum să lucrez în echipă. Categoric. Sunt mulţi oameni, care au multe idei… Trebuie să ai o putere supraomenească să le comasezi în ceva coerent“, a declarat Cătălina.

