5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGenerația dependentă

Generația dependentă

Aproape jumătate dintre tinerii adulți din Europa trăiesc cu părinții lor, indicând un nivel record de dependență, cu implicații sociale și demografice sumbre pentru continent, sugerează noi date, preluate de The Guardian.
Ieri, unul dintre cele mai cuprinzătoare studii sociale, realizat în 28 de țări europene, a indicat că procentul de persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani care încă locuiesc cu părinții lor a crescut la 48% ( 36,7 milioane) până în 2011, în tandem cu nivelurile de privațiuni și șomaj, care s-au accentuat pe parcursul a cinci ani de criză economică.
Potrivit datelor agenției UE Eurofound, obținute de The Guardian, puține țări sunt imune la acest fenomen care nu afectează doar țările mediteraneene împovărate de datorii. Cifrele indică creșteri importante ale numărului de tineri de peste 20 de ani care locuiesc cu părinții în țări precum Suedia, Danemarca, Franța, Belgia și Austria. În Italia, aproape patru cincimi (79 %) dintre adulții tineri locuiesc alături de părinți.
Cu toate acestea, țări precum Germania, Olanda, Irlanda și Marea Britanie au înregistrat în aceeași perioadă scăderi ale numărului de tineri aflați în această situație, iar în Marea Britanie numărul acestora a scăzut de la 30% la 26%.
Potrivit The Guardian, aceste date subliniază situația dificilă a „Generației Y“, mai bine educată decât cele anterioare, însă condamnată la perspective mai sumbre decât generația părinților.
În plus, fenomenul tot mai accentuat al adulților care trăiesc alături de părinți a generat temeri cu privire la ratele natalității și la cele demografice într-un continent aflat în curs de îmbătrânire.
Tendința de dependență de părinți, susțin autorii studiului, nu poate fi explicată doar prin creșterea numărului de persoane care studiază pentru o perioadă mai mare a vieții, în condițiile în care milioane de tineri cu vârsta cuprinsă între 25 și 29 de ani trăiesc în aceeași casă cu părinții.
Pentru femeile cu vârste cuprinse între 25 și 29 de ani, această cifră a crescut cu cinci puncte procentuale, ajungând la 26%, în timp ce proporția de bărbați este în creștere cu trei puncte procentuale, la 34%. Chiar și printre cei care au un loc de muncă, cifra totală a crescut cu un punct procentual până la 34%.
Cercetarea Eurofound constată, de asemenea, că 49% dintre toți adulții tineri din Europa trăiesc în case care se confruntă cu privațiuni. În 2011, 27% dintre tinerii adulți se confruntau cu un „nivel mediu“ de privațiuni, adică nu puteau înlocui mobilierul uzat, nu-și puteau invita prietenii în vizită și nu-și puteau permite un concediu anual.
Pe de altă parte, peste o cincime (22%) se confruntă cu „privațiuni grave“ și au dificultăți în a-și încălzi casa sau a-și cumpăra haine noi – o cifră în creștere cu șase puncte procentuale din 2007.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS