5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRoboţii, amanţii viitorului

Roboţii, amanţii viitorului

În cel mult 15 ani, „latin loverii“ de profesie riscă să fie înlocuiţi de roboţi, informează lettera43. Cel puţin aceasta este părerea lui Ray Kurzweil, una dintre minţile luminate de la Google, care este de părere că până în 2029 roboţii vor câştiga tot mai mult teren. În opinia lui Kurzweil, în viitorul foarte apropiat roboţii vor fi capabili să ne înţeleagă limba, să fie mai „şmecheri“ chiar decât cei mai inteligenţi oameni şi, de ce nu, să flirteze cu celelalte fiinţe umane.
Această ipoteză aminteşte mult de filmul „Bicentennial Man“, în care Robin Williams este primul model de robot pozitronic. Robotul este botezat Andrew şi menirea lui este să facă treburi casnice: gătit, curăţenie, diverse reparaţii prin casă. De asemenea, el are şi un program domestic, ştiind să se joace chiar şi cu copiii.
 Kurzweil este recunoscut drept unul dintre cei mai mari specialişti în inteligenţă artificială şi a nimerit deja de mai multe ori previziunile privind viitorul tehnologiei. De exemplu, în 1990, el a anticipat că până în 1998 un computer va reuşi să învingă un campion la şah. Iar previziunea sa s-a adeverit atunci când un IBM l-a învins pe campionul rus în 1997. Iar asta nu este tot. Pe vremea când internetul era doar o mică reţea utilizată de un grup restrâns de intelectuali, cercetătorul în vârstă de 66 de ani ar fi spus că, în curând, internetul va permite conectarea întregii planete.

Teste după teste

 Kurzweil a explicat că în 15 ani, roboţii îi vor depăşi pe oameni, după ce a desfăşurat mai multe teste Turing, considerate proba ştiinţifică dacă o maşină este sau nu capabilă să gândească.
Cercetătorul a explicat că previziunile sale au fost deja depăşite de ultimele progrese înregistrate de studiile privind inteligenţa artificială sau de filmul „Her“, unde Joaquin Phoenix trăieşte o relaţie cu un computer. „Eu mă aflu la mijloc între gândirea celor mai mari cercetători şi ceea ce gândesc oamenii de rând“, a explicat acesta. Totodată, Kurzweil a încercat să înlăture mitul legat de previziunile sale: oamenii au văzut chestii cum este Siri (software de recunoaştere vocală produs de  Apple – n.r.) , unde e vorba de un calculator şi au văzut maşinile fără şofer de la Google. Opiniile mele nu sunt mai radicale de atât“, a spus specialistul.

Teoria singularităţii

Kurzweil este celebru pentru teoria singularităţii. Însă ce este această „singularitate“? În viziunea lui Kurzweil, inteligenţa artificială se va dezvolta din ce în ce mai mult, ajungând să o depăşească pe cea umană. Momentul în care inteligenţa artificială o lasă în urmă pe cea umană reprezintă „singularitatea“ mai sus menţionată. Când acest lucru se va întâmpla, trupurile noastre, felul cum gândim, întreaga civilizaţie vor fi transformate complet şi ireversibil.
Există totuşi mai multe teorii alternative. Spre exemplu, potrivit uneia dintre acestea, aceste tehnologii ne vor ajuta să ne extindem abilităţile intelectuale.
Sau este posibil ca roboţii viitorului să ne ajute să încetinim procesul de îmbătrânire. La fel de posibil este ca roboţii să se răzvrătească şi să plănuiască anihilarea noastră. Dincolo de toate acestea însă, un lucru este cert: viaţa speciei umane nu va mai fi nici pe departe ca acum.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS