20.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAcorduri româno -muntenegrene în domeniul învăţământului şi culturii

Acorduri româno -muntenegrene în domeniul învăţământului şi culturii

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, va avea luni, 17 februarie 2014, o întrevedere cu vice-premierul şi ministrul afacerilor externe şi integrării europene din Muntenegru, Igor Lukšić. Convorbirile vor avea loc în contextul vizitei oficiale pe care demnitarul muntenegrean o întreprinde în România la invitaţia ministrului Titus Corlăţean.
Vizita se înscrie în linia dialogului dintre cele două state, relansat cu prilejul vizitei oficiale a ministrului român de externe în Muntenegru, din 4-5 iulie 2013. Aceasta face parte din acţiunile de consolidare a poziției României în zona Balcanilor de Vest precum şi de promovare a acestei regiuni ca spațiu democratic de stabilitate, securitate şi prosperitate.

Agenda discuţiilor va cuprinde perspectivele europene şi euro-atlantice ale Muntenegrului precum și dimensiunea cooperării în plan bilateral, la nivel politic şi tehnic, şi în plan regional. Convorbirile celor doi miniștri vor urmări identificarea modalităţilor de cooperare dintre cele două state, mai ales în formatele oferite de Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est – SEECP, Ministeriala pentru Apărare în Europa de Sud-Est – SEDM, dar şi de Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.

Cu acest prilej, vor fi semnate două acorduri menite să contribuie la modernizarea cadrului juridic bilateral: Programul de cooperare în domeniul educaţiei între Ministerul Educaţiei Naţionale din România şi Ministerul Educaţiei din Muntenegru şi Programul de colaborare în domeniul culturii între Ministerul Culturii din România şi instituţia omoloagă din Muntenegru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS