30.1 C
Craiova
luni, 4 august, 2025
Știri de ultima orăActualitatePNL schimbă patru miniştri - au fost nominalizaţi şi validaţi Atanasiu, Nicolăescu, Buşoi şi Johannis

PNL schimbă patru miniştri – au fost nominalizaţi şi validaţi Atanasiu, Nicolăescu, Buşoi şi Johannis

Liderul Partidului Naţional Liberal (PNL) Crin Antonescu a anunţat astăzi oficial nominalizările pentru funcţiile din Guvern rămase vacante în urma remanierii anunţate, informează Mediafax.ro. Astfel, Klaus Iohannis a fost nominalizat pentru funcţia de vicepremier şi ministru de Interne, Teodor Atanasiu pentru postul de ministru al Economiei, Eugen Nicolăescu ca ministru de Finanţe şi Cristian Buşoi ca ministru al Sănătăţii. Antonescu a făcut acest anunţ după şedinţa Biroului Politic Naţional (BPN) al PNL, într-o conferinţă de presă susţinută alături de cei nominalizaţi. Validarea acestor propuneri s-a făcut prin vot, în şedinţa BPN al PNL. Liberalii vor avea în continuare şi o şedinţă a Delegaţiei Permanente.

Antonescu: I-am comunicat lui Ponta propunerile

„Precizez că toate aceste patru nume au fost comunicate de către mine primului ministru şi că aştept ca după întoarcerea domniei sale cât mai repede să reluăm activitatea guvernamentală după aceste numiri. Ce poziţie are primul-ministru va spune domnia sa, nu e cazul să spun eu. Cert este că i le-am comunicat şi că din punctul meu de vedere şi după ştiinţa mea nu avem nici un fel de problemă în legătură cu ele”, a declarat Antonescu.

Liderul PNL a refuzat că facă alte comentarii legate de acceptarea de către Victor Ponta a nominalizărilor PNL în Guvern. El a menţionat că Victor Ponta a luat act de propunerile făcute şi nu a ridicat obiecţii sau nu a fost un refuz care să genereze o criză în legătură cu vreuna dintre propuneri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS