13.7 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateUcraina: Ianukovici ar putea accepta alegeri anticipate

Ucraina: Ianukovici ar putea accepta alegeri anticipate

Preşedintele Viktor Ianukovici ar putea accepta organizarea de alegeri legislative şi prezidenţiale anticipate, pentru a pune capăt crizei politice, a declarat azi reprezentantul său în Parlament, Iuri Miroşnicenko, potrivit realitatea.net. Ianukovici a evocat acest scenariu în cadrul unei întâlniri cu deputaţii Partidului Regiunilor săptămâna trecută, a precizat Miroşnicenko, în timp ce Ucraina este afectată de peste două luni de un val de contestare fără precedent.

Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici şi-a reluat luni activitatea după un concediu medical de patru zile pentru o „infecţie respiratorie acută”. „Da, preşedintele şi-a reluat activitate”, a declarat un purtător de cuvânt, care nu a fost în măsură să spună care sunt subiectele aflate luni pe agenda şefului statului. Ianukovici a revenit la birou în contextul în care ţara se confruntă cu o criză politică fără precedent, de peste două luni. Centrul Kievului este baricadat şi ocupat de manifestanţi, după ce puterea s-a reorientat spre Moscova, în detrimentul unei apropieri de UE.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS