Liderii opoziţiei ucrainene intenţionau duminică să continue mişcarea de protest, în pofida concesiilor fără precedent făcute sâmbătă de către preşedintele Viktor Ianukovici, inclusiv oferirea postului de premier, într-o încercare de soluţionare a crizei care durează de două luni, conform Mediafax.
Un semn că situaţia rămânea tensionată este faptul că aproximativ 200 de manifestanţi au lansat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un asalt asupra unei clădiri din centrul Kievului, în apropiere de Piaţa Independenţei, simbolul mişcării de contestare, şi că au reuşit să-i disloce pe membrii forţelor de securitate din interior.
Aproximativ 200 de membri ai forţelor de poliţie au fost nevoiţi, până la urmă, să evacueze, pe o intrare lăturalnică, centrul de expoziţii parţial gol, utilizat de forţele de ordine de la începutul crizei ca bază, a anunţat televiziunea duminică dimineaţa.
Ministerul de Interne a confirmat evacuarea „Casei Ucrainene”, precizând într-un comunicat că „a decis să retragă unitatea de rezervă (…) din clădire”. „Forţele de securitate nu au cedat provocărilor, nu au oferit ocazia unei escaladări şi au dat dovadă de reţinere”.
Sute de contestatari se aflau în piaţă duminică dimineaţa, dar situaţia era calmă, potrivit unor imagini de televiziune.
Asaltul a avut loc la puţin timp după intervenţia liderilor opoziţiei în Piaţa Independenţei unde, fără să se pronunţe în mod explicit asupra propunerilor preşedintelui Ianukovici, liderii grupurilor parlamentare de opoziţie au dat asigurări că vor rămâne mobilizaţi până la satisfacerea tuturor cerinţelor, cea mai importantă fiind convocarea unor alegeri prezidenţiale în acest an şi nu anul viitor, aşa cum este prevăzut.
Opoziţia ucraineană vrea să continue lupta, în pofida concesiilor lui Ianukovici
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei