9.7 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate„Tehnici de supravieţuire“ la sediul FNME

„Tehnici de supravieţuire“ la sediul FNME

Conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) a decis că va lua şi măsura sistării furnizării apei potabile şi menajere la sediul Federaţiei Naţionale Mine Energie, condusă de Marin Condescu, după ce a tăiat gazele şi energia electrică. După ce au fost oprite gazele şi energia electrică, sindicaliştii vor rămâne şi fără apă. În aceeaşi clădire îşi are sediul şi Clubul Pandurii. Echipa şi staff-ul se află însă în cantonament în Antalya. În imobilul situat în centrul municipiului Târgu Jiu se află în principal liderii de sindicat. Aceştia declară că vor acţiona în instanţă conducerea CEO. Aceasta a transmis încă de anul trecut notificări în care le solicita actualilor ocupanţi ai clădirii să elibereze imobilul. Facturile la utilităţi sunt achitate de CEO, care este administratorul clădirii. Aici vor fi mutate anumite compartimente ale administraţiei CEO. În disperare de cauză, sindicaliştii FNME care au birourile în clădirea lăsată fără utilităţi au adus un generator de curent. FNME a primit un sediu la Mătăsari, care nu este însă pe placul sindicaliştilor, întrucât majoritatea va trebui să facă naveta de la Târgu Jiu la Mătăsari.  

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS