12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdrian Năstase, exclus din Baroul Bucureşti

Adrian Năstase, exclus din Baroul Bucureşti

Fostul premier Adrian Năstase a fost exclus, luni, din Baroul Bucureşti, pe temeiul nedemnităţii profesionale, având în vedere că acesta are două condamnări definitive cu executare, una de doi ani şi o alta de patru ani, a anunţat decanul Baroului, Ion Ilie Iordăchescu.
„A fost imaginea profesiei de avocat lezată şi, ca atare, Consiliul a ţinut cont de acest aspect”, a spus Ilie Iordăchescu, după ce Consiliul Baroului a decis să-l excludă pe Năstase din profesia de avocat.
Potrivit decanului Baroului, decizia de luni poate fi atacată la Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, conform Mediafax.
Ilie Iordăchescu a precizat că Năstase, după condamnarea de doi ani de închisoare cu executare, nu a fost exclus din profesie, considerându-se atunci că faptele pentru care a primit pedeapsa nu ar fi avut legătură cu atribuţiile profesiei de avocat.
Conform statutului profesiei de avocat, condamnaţii penali nu mai pot profesa ca avocaţi. „În cazul în care avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, potrivit legii”, prevede statutul avocaţilor la articolul 58.
Potrivit procedurilor Baroului Bucureşti, după ce sentinţa este motivată, Consiliul se reuneşte şi decide dacă avocatul este sau nu exclus.
Excluderea unui avocat are în vedere un singur criteriu, dacă se constată că prezenţa lui în barou ar aduce un prejudiciu de imagine profesiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS