15.3 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateFostul premier israelian Ariel Sharon va fi înmormântat mâine

Fostul premier israelian Ariel Sharon va fi înmormântat mâine

Sicriul cu trupul lui fostului premier israelian Ariel Sharon va fi expus astăzi în Knesset (Parlamentul israelian), unde i se vor aduce omagii, iar funeraliile vor avea loc mâine, la ferma familiei Sharon, unde este înmormântată şi a doua sa soţie, Lili, de origine română, decedată în anul 2000, informează Mediafax.ro. Catafalcul cu trupul neînsufleţit al lui Ariel Sharon va fi expus în Parlamentului israelian astăzi, între orele 12:00 şi 18:00.

Mâine dimineaţă este programată o ceremonie oficială în Knesset, la care vor fi prezenţi premierul Benjamin Netanyahu, preşedintele Shimon Peres, membri ai familiei lui Ariel Sharon, vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, fostul premier britanic Tony Blair şi delegaţii diplomatice. După ceremonie, sicriul va fi transportat la ferma familiei Sharon, situată în Deşertul Negev, în sud-vestul Israelului, în apropiere de oraşul Sderot şi de nordul Fâşiei Gaza. Funeraliile naţionale, publice, sunt programate mâine, la ora 14:30.

Ariel Sharon a decedat ieri, la vârsta de 85 de ani, fostul premier aflându-se în comă în urma unui atac cerebral suferit pe 4 ianuarie 2006. Starea de sănătate a lui Ariel Sharon s-a deteriorat vizibil de la începutul acestui an, devenind critică în ultimele zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS