Autorităţile ruse au interzis aducerea oricărui fel de lichide la bordul avioanelor de linie, inclusiv în cele mai mici cantităţi, cu o lună înainte de Jocurile Olimpice (JO) de Iarnă de la Soci, în urma unor atentate sângeroase, potrivit serviciilor aeroportuare, conform Mediafax.
Noile reguli interzic în cabină „orice lichide, inclusiv produse de igienă, cosmetice, medicamente, aerosoli şi geluri, în orice cantitate”, se arată într-un comunicat accesibil miercuri pe site-ul Aeroportului Şeremetievo din Moscova.
Acest comunicat nu precizează pentru cât timp sunt adoptate aceste măsuri de securitate sporite, iar presa a anunţat că sunt în vigoare timp de două luni, până după Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci (sud), prevăzute în perioada 7-23 februarie, urmate de Jocurile Paralimpice, în perioada 7-16 martie.
Regulile în vigoare până în prezent interziceau aducerea la bord a unor cantităţi mai mari de 100 de mililitri de lichide.
Aceste măsuri excepţionale de securitate au fost decise de mai mult timp, cu scopul de a combate ameninţarea unor atentate. Liderul rebeliunii islamiste din Caucaz, Doku Umarov, a îndemnat în iulie la împiedicarea desfăşurării Jocurilor Olimpice la Soci „prin toate mijloacele”.
Temeri privind lansarea de către islamişti a unor atacuri în timpul JO au fost sporite de două atentate sinucigaşe nerevendicate, atribuite unor kamikaze, soldate în total cu 34 de morţi, comise pe 29 şi 30 decembrie la Volgograd, un oraş în sudul Rusiei.
Cu o lună înainte de JO de la Soci, Rusia a interzis orice lichide la bordul avioanelor
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei