13.9 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateFemeia acuzată că a înşelat-o pe şefa misiunii Băncii Mondiale în România, condamnată la închisoare

Femeia acuzată că a înşelat-o pe şefa misiunii Băncii Mondiale în România, condamnată la închisoare

Livia Galea, femeia din judeţul Sibiu care a pretins că este şefa misiunii Băncii Mondiale în România, Ana Maria Mihăescu, şi care, împreună cu alte şapte persoane a prejudiciat-o pe Mihăescu cu 900.000 de lei, a fost condamnată, luni, la şapte ani de înschisoare de Tribunalul Sibiu.
Potrivit unui comunicat de presă al Tribunalului Sibiu, magistraţii s-au pronunţat cu privire la cei doi inculpaţi care şi-au recunoscut faptele în cazul prejudicierii şefei misiunii din România a Băncii Mondiale, Ana Maria Mihăescu, aceştia fiind judecaţi pe o procedură simplificată.
Livia Galea, singura femeie dintre cei opt inculpaţi în acest dosar, a fost condamnată la şapte ani de închisoare cu executare, iar Bogdan Koteles a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare.
Potrivit comunicatului, hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de zece zile.
Judecarea celorlalţi inculpaţi în acest dosar continuă, fiind stabilit un nou termen pentru 27 ianuarie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS