16.8 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateComisia juridică a Camerei Deputaţilor, raport favorabil pentru cererea de arestare preventivă a lui Gheorghe Coman

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, raport favorabil pentru cererea de arestare preventivă a lui Gheorghe Coman

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat astăzi raport favorabil, cu 13 voturi „pentru” şi o abţinere, pentru solicitarea Parchetului cu privire la încuviinţarea arestării preventive a deputatului Partidului Conservator (PC), Gheorghe Coman, informează Agerpres.ro citând declaraţia vicepreşedintelui comisiei, Ciprian Nica. „Au participat la lucrări un număr de 14 membri, rezultatul votului este 13 voturi ‘da’, adică pentru încuviinţarea arestării preventive şi a fost şi o abţinere. Această solicitare vine în temeiul legii pentru combaterea corupţiei, este în legătură cu însuşirea unor foloase după o funcţie politică sau de conducere într-un anumit partid în vederea obţinerii de bani sau de oricare bunuri şi nicidecum în exercitarea calităţii de deputat. Aşa cum vedeţi, nu are nimeni o superimunitate şi urmează plenul. Noi înaintăm raportul Biroului permanent să stabilească când va fi plenul şi plenul find suveran, probabil atunci se va încuviinţa cererea de arestare preventivă”, a spus Nica după şedinţa Comisiei juridice.

El a adăugat că Gheorge Coman, care a fost prezent la şedinţă, a „încercat să relateze evenimentele de atunci şi susţine că este nevinovat, dar el trebuie să-şi pregătească apărarea şi să meargă în faţa instanţei, să convingă instanţa”. Ciprian Nica a mai explicat că şedinţa şi-a întrerupt lucrările la un moment dat, timp de 20 de minute, pentru ca deputatul PC să consulte dosarul şi pentru a aştepta venirea avocaţilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS