27.8 C
Craiova
sâmbătă, 15 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBlaga: PDL intră în grevă parlamentară, dacă Legea amnistierii este repusă marţi pe ordinea de zi

Blaga: PDL intră în grevă parlamentară, dacă Legea amnistierii este repusă marţi pe ordinea de zi

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi, că dacă legea graţierii şi amnistierii va fi repusă pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor şi dezbătură în şedinţa de plen, PDL va intra în grevă parlamentară, conform Mediafax.
Întrebat dacă PDL va participa la dezbaterea bugetului de stat pe 2014, în cazul în care acesta ajunge iar în Parlament, la sfârşitul anului, Vasile Blaga a spus că o condiţie pentru participarea PDL la aceste dezbateri este să nu se pună pe ordinea de zi şi să nu se discute marţi legea amnistierii.
„Dacă fac asta, intrăm în grevă parlamentară şi nu vom participa (la votarea bugetului de stat – n.r.). Dacă nu o fac, vom vota împotriva bugetului, chiar dacă vor renunţa la taxa de şapte cenţi pe litru de combustibil”, a mai declarat Blaga.
El a precizat că şi renunţarea la acciza pe combustibil ar fi „prea puţin, în condiţiile în care întreaga construcţie bugetară este construită pe doi piloni mincinoşi, taxa pe stâlp şi taxa pe combustibil”, banii din aceste taxe urmând a-i fi transferaţi lui Liviu Dragnea, pe un program de dezvoltare rurală care are şi finanţate europeană.
„În acelaşi timp, se taie aproape un sfert din fondurile alocate Ministerului Sănătăţii. Eu ştiu, şi românii ştiu că priorităţile lor erau sănătatea şi învăţământul, nu banii pentru Dragnea. (…) Este clar un buget electoral. Nu putem fi de acord cu cele aproape 30 de noi taxe, mărite, care au dus nu la crearea de locuri de muncă, ci la mărirea şomajului „, a mai spus preşedintele PDL.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS