14.4 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateGrecia: Numărul bugetarilor a scăzut cu un sfert în patru ani

Grecia: Numărul bugetarilor a scăzut cu un sfert în patru ani

Numărul angajaţilor din sectorul public din Grecia a scăzut cu 25% de la intrarea ţării în criza datoriilor, de la 913.000 la sfârşitul anului 2009 la 681.392 la finele lunii noiembrie, informează Curierul Naţional citând surse guvernamentale elene. Cheltuelile anuale cu salariile au coborât cu o treime în această perioadă. Înainte de criză, Grecia avea un sector public supradimensionat, considerat unul dintre principalii vinovaţi ai intrării ţării în criză. Creditorii internaţionali ai Greciei au impus măsuri dure de austeritate în schimbul împrumuturilor, inclusiv concedieri masive.

Costurile de împrumut ale Greciei au crescut puternic în contextul crizei financiare globale, din cauza îndatorării ridicate a statului şi a încercărilor de a ascunde nivelul real al deficitului bugetar. Guvernul a pierdut accesul la finanţare de pe piaţa internaţională şi a încheiat, începând de la mijlocul anului 2010, două programe de împrumuturi cu statele Zonei Euro şi cu Fondul Monetar Internaţional, în total de 240 de miliarde de euro, pentru a evita colapsul financiar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS