14.2 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateVin frigul şi ninsorile

Vin frigul şi ninsorile

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă o răcire accentuată a vremii, ninsori şi intensificări ale vântului, începând de duminică şi până joi. În acest interval, vremea se va răci accentuat, temperaturile vor scădea cu aproximativ cinci grade Celsius sub mediile climatologice ale perioadei, minimele nocturne vor deveni exclusiv negative, cu cele mai scăzute valori, în jurul a -10 grade Celsius în estul Transilvaniei. În cursul zilei de astăzi, precipitaţiile se transformă în lapoviţă şi ninsoare în toate masivele montane şi în regiunile vestice, nordice şi centrale. În Carpaţii Meridionali şi Orientali, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp. Marţi şi miercuri, va mai ninge în sud-vestul şi local în sudul ţării. La munte şi trecător în nordul Moldovei viteza vântului la rafală va depăşi 70-80 km/h, viscolind ninsoarea. Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în celelalte regiuni, cu precădere în cele estice şi sud-estice, unde se vor atinge 55-65 km/h.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS