21.7 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia se clasează pe locul 4 în UE în ceea ce priveşte creşterile înregistrate în serviciile de telecomunicaţii

România se clasează pe locul 4 în UE în ceea ce priveşte creşterile înregistrate în serviciile de telecomunicaţii

Serviciile de telecomunicaţii au creşteri importante în acest an, la nivel european, iar România se clasează pe locul 4 din acest punct de vedere, a declarat, azi, într-o conferinţă de specialitate, John Gole, director de programe în Telecomunicaţii al IDC UK, informează Agerpres.

„Serviciile de telecomunicaţii au creşteri estimate pentru 2013. România este pe locul 4, dar restul ţărilor au parte de o contracţie în cheltuieli făcute în industria de telecomunicaţii. Rusia este singura valoare care iese în evidenţă, dar în restul regiunii observăm că există nişte tendinţe comune care reflectă tot ceea ce vedem în întreaga Europă. Industria trece prin nişte perioade dificile, unul dintre motive fiind acela că avem reglementare. În sfera de reglementare există câteva lucruri care au avut loc. De exemplu, în Uniunea Europeană a avut loc o reducere a tarifelor de telefonie mobilă. Aceste reduceri de tarife au format industria şi au creat provocări”, a spus Gole.

Conform unei analize al Uniunii Europene, publicată la începutul lunii august 2013, România are unele din cele mai mici preţuri din zonă la apelurile naţionale pe telefoanele mobile, cu un tarif mediu pe minut de 2,2 eurocenţi, fiind depăşită doar de Lituania, cu 1,9 eurocenţi.

La polul opus al clasamentului, Olanda este urmată de Luxemburg (14,6 eurocenţi), Belgia (13,8 eurocenţi), Malta şi Spania (fiecare cu 13 eurocenţi). Tariful mediu pe minut la nivelul Uniunii Europene este de 9,1 eurocenţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS